Opel Agila – prima noapte împreună

La lansare am fost duşi printre rafturile unui magazin pentru dame, am ascultat-o pe Adela Popescu cântând, era clar…asta este o maşină de femei. Dar marea surpriză a venit după ce ne-am acomodat unul cu altui. Opel Agila este o maşinuţă cât se poate de zglobie, ba uneori obraznic de "năstruşnică", mai ales în parcarile aglomerate sau în coloană unde repeţi partitura ambreiaj-acceleraţie-frână la nesfârşit. Motorul pare temperamental de la primele tatonări de pedală, ambreiajul cuplează destul de jos, iar schimbătorul, mic şi cu o cursă scurtă selectează destul de precis scoţînd un clinchet metalic, care nu pare tocmai feminin.

Deci nu prea este genul de model care să se lase uşor strunit de o reprezentantă a sexului frumos novice şi preocupată mai mult de pudratul nasului în retrovizoare şi în niciun caz unul în care să te sui la volan pe tocuri – datorită ambreiajului destul de tare şi brutal în cuplări. Agila nu dispune de vreun mod de asistare a direcţiei în oraş, ceea ce este un lucru bun în opinia mea, pentru că este bine setată şi reuşeşte să te ţină în priză, fără a te încurca la manevrele din scurt.

Vizibilitatea la volan este exemplară, suprafaţa vitrată fiind generoasă, oglinzile mari, iar proporţiile caroseriei pot fi uşor anticipate, Agila având console scurte şi o dezvoltare pe verticală. Deci nu ar trebui să întâmpinaţi probleme la volanul ei chiar şi la realizarea manevrelor dificile de parcare. Ampatamentul scurt şi caroseria înălţată au însă şi un dezavantaj, la viteze mari pe drumuri denivelate, stabilitatea este pusă serios la îndoială. Dar până la urmă vorbim de un model adaptat la mediul urban şi acolo se simte ca peştele în apă. Motorul de 1.2 litri este neaşteptat de fâşneţ, simţindu-se excelent între 4.000 şi 5.000 de ture, acolo unde curba de putere atinge maximul. Apropo de asta, zona roşie începe de la 6.500 de rpm, deci vorbim de o unitate îndrăgostită de turaţii.

Cu Opel Agila am descoperit că Bucureştiul este un oraş foarte plăcut pentru condus…noaptea. Am reuşit astfel să străbat capitala de la un capăt la altul în doar 37 de minute, în misiunea mea de a îi livra la aeroport pe colegii care aveau de prins avionul spre Salonul Auto de la Paris. Colegii care au plecat spre Hexagon nu au avut prea multe bagaje, deci vom dezbate problema spaţiului într-un episod viitor, dar Eugen la cei aproape 1.90 m ai săi, nu s-a plâns de spaţiu pe bancheta din spate.