Skoda Fabia este un model iubit de clienții români de mașini mici. Aflată la a doua generație, Fabia este cel mai bine vândut hatchback de clasă mică din țara noastră. Este singurul model cu cinci portiere care strălucește pe o piață unde cel mai bine se vând sedanurile mici, cu patru uși și trei volume. Prima generație a fost un adevărat bestseller, iar a doua pare să îi calce pe urme. Designul a stârnit ceva controverse, dar parcă publicul s-a obișnuit deja cu noul model și lucrurile par să se așeze.
Dacă noua Fabia este mai frumoasă sau mai urâtă, acest lucru îl vor decide doar clienții. Personal, îmi plăcea mai mult prima generație. Însă a doua permite ceva mai multă personalizare. Montanții negri și plafonul care poate fi vopsit în alb, separat de culoarea mașinii, sunt pași importanți în ceea ce privește atractivitatea noului model. Cel de test era portocaliu cu plafon alb. O combinație interesantă, care a atras destule priviri pe străzile din București.
Dacă, la exterior, noua Fabia abordează look-ul de familie Skoda cu fața identică aceleia a modelului Roomster, la interior regăsim rigoarea germană de până acum. Indicatoare simple și lizibile, butoane mari și intuitive, totul este acolo unde te aștepți să fie. Modelul testat era dotat cu scaune sport ce adăugau un plus de confort. Fabia este și spațioasă la interior, cei 50 mm câștigați în înălțime față de generația anterioară făcând diferența. Finisările sunt impecabile, așa cum Skoda ne-a obișnuit deja. Cu toate că interiorul este mai rece și mai sobru decât cel al concurenților, Fabia înregistrează cea mai bună calitate a materialelor folosite. În plus, acestea se dovedesc a fi rezistente în timp la uzură, modelul testat de noi având peste 8.000 km la bord.
Motorul de 1,4 litri dezvoltă 86 CP la 5.000 rpm. Cuplul maxim atins este de 132 Nm la 3.800 rpm. Constructorul anunță o viteză maximă de 174 km/h și o accelerație 0-100 km/h în 12,3 secunde. Dintre cele trei modele testate, Fabia are cel mai rotund motor. Este elastic și destul de plăcut la utilizare. Cutia de viteze beneficiază de un levier precis, iar poziția de condus e excelentă, datorită scaunelor sport. Direcția rămâne un atu al modelelor grupului VW. Ea îi transmite destul feedback celui de volan și îi dă senzația de control perfect asupra roților din față. Fabia e primul model al grupului VW care folosește o platformă nouă, botezată PQ25. Aceasta poate fi regăsită și pe noul Seat Ibiza, iar în viitor va servi drept bază de plecare pentru următoarele modele Volkswagen Polo și poate chiar Audi A1.
Suspensia este confortabilă și în oraș, și la drum lung. Ea netezește orice denivelare, deși câteodată confortul audio este afectat. Suspensia noului model se dovedește a fi zgomotoasă în anumite situații.
În ceea ce privește consumul de carburant, fișa tehnică ne indică o medie de 6,5 litri la suta de kilometri. Ajungem și la preț. Skoda Fabia este cel mai scump model prezent la acest test comparativ. Costurile modelului de 1,4 litri pornesc de la 11.219 euro și ajung pe la 13.420 euro cu TVA inclus.