În primul şi-n primul rând, Honda CR-Z arată mult mai bine
în realitate decât în poze. Acest lucru m-a surprins şi pe mine,
întrucât mă aşteptam la un fel de Insight mai scund şi cu două
uşi… în ceea ce priveşte estetica. Dar nu. CR-Z este jos, lat şi
agresiv. Oarecum.
Este exact ceea ce au vrut cei de la Honda. Un hibrid sporty pentru
un şofer tânăr şi preocupat de mediul înconjurător. Priveşte-l din
faţă, iar farurile cu poziţii LED îţi vor captiva imediat atenţia.
Bineînţeles, seamănă enorm cu cele folosite de către Audi, însă ce
să-i faci?
E ca şi cum ai pune copyright pe tehnologia farurilor adaptive.
Grila frontală şi formele spoilerului se potrivesc minunat, iar
rezultatul este o „privire” foarte agresivă. Profilul este şi el
unul reuşit, datorită şi jantelor din aliaj de 16″, însă atunci
când începi să-l priveşti din lateral-spate, lucrurile se schimbă
puţin.
Este poate singurul unghi mai nereuşit al CR-Z-ului,
deoarece aduce aminte de Insight – nu tocmai cel mai frumos hibrid
din lume. Spatele aduce puţin cu Citroën C4 Coupé, însă nu este
niciun lucru rău atât cât nici o noutate, din punct de vedere al
design-ului. Cam atât despre exterior. Sau poate că nu. Clanţele
uşilor au ele logica lor, dar… nu este cea mai practică soluţie
pentru a deschide o uşă.
Ordinea ar fi următoarea: 18. clanţă Honda CR-Z, 5. clanţă pe
vertical de care tragi, 4. clanţă de care ridici, 3. clanţă tipic
dreptunghiulară de care tragi spre tine şi 1. clanţă… de fapt,
uşă care se deschide singură!
Înăuntru, CR-Z nu este cu mult mai SF decât un simplu Civic.
Layout-ul planşei de bord se extinde pe o suprafaţă mai mare, însă
per total vorbim despre acelaşi limbaj de design şi despre nişte
comenzi cu care te obişnuieşti relativ repede – mai ales dacă ai
mai condus Civic-uri la viaţa ta, sau dacă nu e nimic neregulă cu
vederea ta.
Singurul lucru cu care nu m-am obişnuit absolut deloc a fost
introducerea cheii în contact: răsucit odată plus apăsat buton
start (un buton amplasat în afara razei vizuale a şoferului).