Dodge Journey – Test in RO

Am greşit, prima impresie a fost falsă. De fapt Journey are la bază aceiaşi platformă tehnică cu Avenger. În principiu Journey doreşte să arate ca un SUV, să ofere modularitatea unui monovolum dar să se conducă precum o berlină de familie. Să vedem de câte din acestea reuşeşte yankeul nostru să se achite.

La capitolul imagine stă bine, Journey chiar impresionează. Faţa este masivă şi agresivă, partenerii din trafic manifestă o timiditate juvenilă în a-ţi tăia faţa. Privit din lateral se diminuează imaginea de crossover şi migrează categoric spre monovolum, imagine care persistă şi atunci când este privit din spate.

La interior găseşti un cocktail vizual de vechi şi nou. Cel puţin designul tabloului de bord vine parcă din perioada prohibiţiei. A nu se înţelege că nu ar arăta bine, chiar aduce un plus de farmec interiorului, atât doar că ar fi fost excelent dacă materialele utilizate la realizarea lui ar fi fost o idee mai bune. Din punct de vedere al ergonomiei şi spaţiului interior lucrurile stau bine, chiar excelent.

Spaţii de depozitare din belşug mai peste tot prin habitaclu, inclusiv sub scaunul pasagerului din faţă. Journey vine echipat şi cu laternă în portbagaj. Bancheta spate culisează longitudinal, deci puteţi seta maşina pe confort sau pe volum portbagaj.

Nu am înţeles lipsa senzorilor de parcare în condiţiile în care maşina era echipată cu o cameră video pentru marşarier. Nu am devenit dependent de senzori de parcare, dar linia ceva mai proeminentă a spoilerelor faţă/ spate te predispune la mici “incidente” prin parcări sau locuri înghesuite.

Sub capotă am găsit un propulsor care ar putea candida la premiul Nobel pentru popularitate, 2.0 TDI, mă scuzaţi CRD am vrut să spun. În versiunea de 140 CP şi 310 Nm livraţi de la 1.750 rpm până la 2.500 rpm. Un propulsor excelent, dar extrem de zgomotos, chiar neaşteptat de zgomotos pe Journey.

Surpriza a venit din partea cutie de viteze cu 6 trepte dublu ambreiaj. Atât doar că cele 1.795 kg ale maşinii se fac simţite, iar propulsorul se luptă din plin cu ele. Cu toate acestea reprezile sunt interesante, nimeni nu ar bănui că sub capotă se ascunde doar un propulsor de doi litri diesel.

Consumul este o altă surpriză, doar 13 litri în medie în regim urban în condiţiile unui trafic sufocant, şi a multor momente de “kickdown” generate de semafoare care deveneau galbene din senin. Un consum de 9 – 9,5 litri în regim urban este uşor de atins. Frânele mi-au dat încredere deşi plimbam pe stradă aproape două tone, iar carosabilul numai uscat şi curat nu era.

M-a surprins plăcut manevrabilitatea lui Journey, mă aşteptam la crisparea unui dinozaur din muzeul de antropologie, nici pe departe. Extrem de fâşneţ monstrul.
SUV – spre crossover doar dacă este privit în oglinda retrovizoare, monovulum – da, şi unul extrem de spaţios şi cu valenţe practice.

Comportament rutier de berlină – ei aici mai este de discutat pentru că masa şi dimensiunile îşi spun cuvântul. O maşină reuşită dar care ar avea mult mai mult de câştigat dacă ar primi materiale interioare cel puţin la nivelul modelelor europene.