Citroen C2R2 MAX

Navigator pentru Simon Jean Joseph

Am stat în dreapta campionului mondial şi a fost interesant. Îmi propusesem să “fur” cît mai multă meserie, dar nu mi s-a oferit nici o şansă. În clipa în care aveam impresia că am înţeles ceva, Simon avea grijă să sară puţin mai curajos pe frîne sau să arunce bubura pe vreun viraj pentru spectacol – moment în care pelicula pe care mi-o derulam în imaginaţie se fractura brusc.

Îmi mai aduc aminte că persoana din dreapta mea, adică Simon Jean Joseph, era pe alocuri cu două trepte mai sus decît puteam eu procesa. Probabil aşa se explică şi titlul său la grupa R2. În plus faţă de demonstraţia de pilotaj la care am asistat, pot spune că Simon este şi un excelent cadru didactic, foarte generos şi dezinvolt în a explica şi a da sfaturi, pentru a-ţi ajusta nivelul de pilotaj.

Pe locul lui Simon Jean Joseph

Eram uşor crispat, pentru că mă aflam pentru prima oară la volanul unui bolid de raliu. Unii vor zîmbi ironic: ce poate fi aşa de timorant la o buburuză de 190 CP? Păi să vă dezvălui faptul că ambreiajul este doar ON-OFF, deci nu poate fi vorba de a-l doza; că pentru a ajunge în marşarier ai nevoie de inspiraţie, mai ales dacă n-ai beneficiat de un curs de instructaj; că pedala de frînă este poate la fel de dură precum podeaua; şi că în faţa unei audienţe elevate nu prea puteai comite stîngăcii. Mai era şi blestematul ăla de scaun de curse care mă strîngea straşnic, aşa că nu prea reuşeam să-mi oxigenez plămînii, plus că a mai răsărit de undeva şi unul care a tras de centurile de siguranţă de parcă ar fi vrut să recupereze poşeta iubitei lui de la un hoţ…

Şi apoi contact, start engine… dar cum ajung eu în marşarier? Am amestecat în cutia de viteze pînă cînd de undeva a mai răsărit o mînă şi m-a ajutat. Am ieşit de sub cortul de service, am cuplat treapta întîi şi am început să rulez uşor spre linia de start a micuţei probe speciale asfaltate. Pedala de acceleraţie la podea… Cînd a ajuns propulsorul la 8.000 de ture nu am înţeles, cert devenise doar faptul că era nevoie de treapta a doua. În stil de mare pilot, am pus mîna ce am crezut că ar putea fi levierul schimbătorului de viteze, am tras puternic spre mine… dar nimic, după care, o fracţiune de secundă mai tîrziu, am sesizat că urla ceva în urma mea.

Erau pneurile punţii spate, iar eu încă trăgeam de acel levier pentru că nu urcasem o treaptă. Poate aş mai trage şi acum, dacă inginerul din dreapta mea nu m-ar fi atenţionat că frîna de mînă foloseşte la cu totul altceva decît la schimbatul vitezelor. După acest mic incident, a urmat un tur de semirecunoaştere. Gradului ridicat de dificultate şi nivelului tehnic înalt al probei li s-au adăugat carosabilul ud şi faptul că suprafaţa de rulare prezenta pe parcursul probei vreo 6-7 compoziţii.

Cu Simon Jean Joseph la cîrmă, reuşisem să înţeleg că maşina stă incredibil de bine pe drum, însă eu nu venisem să dau probă pentru vreo echipă de raliu şi nici nu doream să “împachetez” un bolid de curse. Am fost frapat de direcţia uşoară, din punctul meu de vedere chiar exagerat de uşoară pentru o maşină de raliu extrem de compactă. Practic, este nevoie să rulezi extrem de mulţi kilometri pentru a te obişnui cu ea şi a o stăpîni, căci altfel rişti să o înscrii greşit. Pentru retrogradări am folosit ambreiajul, deşi Simon mi-a spus că a renunţat la această practică. Totuşi a recomandat-o pentru protejarea cutiei. Un bolid incredibil acest C2-R2 MAX, care poate face minuni în mîna unui profesionist, dar e extrem de accesibil şi pentru un începător în ale motorsportului.

Pagini: 1 2