Test drive Porsche Cayenne – Sportivitatea are formă de SUV – GALERIE FOTO

Autor: Vlad MIRONESCU 11 aug. 2019 Test drive

Porsche Cayenne a schimbat istoria constructorului din Stuttgart. A fost primul SUV Porsche, dar şi primul model Porsche cu patru uşi.

Prima generaţie a apărut în 2002 şi a schimbat peisajul SUV-urilor, Cayenne fiind apreciat pentru motorarele puternice şi manevrabilitatea bună. A urmat a doua generaţie în 2010, cu un plus de putere şi dimensiuni un pic mai mari, plus o variantă hybrid.

A treia generaţie a fost lansată anul trecut, bazată pe platforma MLB a grupului Volkswagen, pe care o împarte cu VW Touareg, Audi Q7 şi Q8, Bentley Bentayga şi Lamborghini Urus.

Noi am testat modelul Porsche Cayenne 2019, echipat cu motorizarea pe benzină V6 de 3 litri, care dezvoltă 340 de cai-putere.

Designul a evoluat frumos

Forma lui Cayenne s-a păstrat de-a lungul celor trei generaţii, survenind doar mici modificări, iar astfel un Cayenne e mereu uşor de identificat pe stradă. Schimbările s-au făcut la blocurile optice faţă şi spate, spoilere şi însemnele cu numele mărcii. Foarte elegantă este abordarea aleasă în cazul noului Cayenne, când numele Porsche este poziţionat central pe hayon, în spatele liniei de plastic care uneşte stopurile.

Porsche Cayenne are în România preţuri începând cu 77.000 de euro (TVA inclusă), însă nivelul dotărilor este bază este mai mult decât generos. Cu toate acestea, modelul testat de noi avea dotări suplimentare de peste 33.000 de euro, printre aceste fiind incluse sistem de climatizare cu reglaj pe patru zone, pachetul Chrono Sport, faruri cu tehnologie LED Matrix sau Porsche Activ Suspension Management.

Actualul Cayenne are un design este mai simplist faţă de predecesorii săi. Standard, este oferit cu jante de 19 inchi, însă modelul nostru de test avea jante pe 21 de inchi, iar dimensiunea de top este de 22 de inchi. Faurile si stopurile cu LED au devenit mai înguste, odată cu trecerea anilor, iar opţiunea LED Matrix oferă un efect vizual unic prin dispunerea LED-urilor sub forma a patru puncte intense.

Dimensiunile lui Cayenne s-au modificat de-a lungul timpului, iar dacă prima generaţie măsura 4,78 metri, actualul model este cu 13 centimetri mai lung. Garda la sol este de 19 centimetri (dar poate urca cu suspensia pneumatică la 24,5 cm), însă cel mai mare SUV Porsche nu se simte ca o maşină cu garda la sol înaltă.

Ampatamentul este de aproape 2.900 mm, iar asta înseamnă că 5 persoane pot călători confortabil în Cayenne, iar bagajele tuturor încap în portbagajul de 770 de litri, cu hayon electric.

Printre dotările opţionale de pe modelul de test se numără şi rezervorul de 90 de litri (standard are 75), ceea ce adaugă un plus de greutate, însă asigură o autonomie mai mare. Iar când vorbim de o greutate de 2 tone, ce mai contează 15 litri?!

Interior spectaculos

Interiorul este spectaculos, începând cu scaunele cu reglaj electric pe 14 direcţii (opţiune), până la ecranul sistemului de infortainment de mari dimensiuni Porsche Communication Management, care afişează pe 12 inchi toate informaţiile de care ar putea avea nevoie un şofer. Foarte interesant este şi cockpit-ul cu 5 cadrane – cel central fix, iar câte 2 afişate pe ecranele laterale. La nevoie, ecranul din dreapta turometrului central poate afişa sistemul de navigaţie pe între spaţiul disponibil, iar şoferul rămâne cu trei cadrane. Ultimul din dreapta arată ceasul, ceea ce pare util, însă dacă iei în calcul ceasul clasic cu cronometru poziţionat în vârful planşei de bord, nu prea îi mai înţeleg utilitatea.

Tapiţeria de piele poate atrage un cost suplimentar de până la 5.300 de euro, în funcţie de dorinţele fiecăruia. Finisajele pot include fibră de carbon sau alcantara şi este greu de crezut că cineva nu îşi va găsi interiorul dorit.

Toate materialele folosite la interior sunt de calitate, bine finisate, iar plasticul negru lucios folosit pe consola centrală schimbă aspectul interiorului. Comenzile sistemului de climatizare sunt aproape pe orizontală, la fel şi meniul cu scurtături pentru sistemul de infotainment, iar ergonomia este foarte bună.

Frâna de mânâ este electrică, iar levierul schimbătorului de viteze este de mari dimensiuni, însă este puţin deranjant că fiecare acţionare nu activează şi un martor luminos pe levier.

Şoferul are o vizibilitate foarte bună în faţă, dar camera video este cea mai simplă cale să te asiguri că nu ai obiecte în spate. Contra cost, se poate opta pentru un asistent de parcare faţă-spate cu surround view.

Pasagerii din spate sunt şi ei răsfăţaţi. Bancheta e mare şi confortabilă, iar cotieră are spaţii de depozitare şi suporturi de pahare. La baza consolei se află sistemul de control al climatizării, fiecare pasager putând să-şi seteze temperatura dorită.

Moduri de condus pe volan şi motorizare de top

O idee foarte bună implementată de cei de la Porsche este controllerul modurilor de condus aşezat direct pe volan. Cele patru moduri disponibile sunt Normal, Sport, Sport Plus şi Individual, iar fiecare adaptează răspunsul motorului şi suspensia.

Când vine vorba de tehnologie, lista de opţionale a celor e la Porsche pentru Cayenne e imensă: suspensie adaptivă, patru roţi directoare, sistem de control al şasiului, pachet off-road, culori diferite pentru evacuări, frâne ceramice, etrieri vopsiţi în diverse culori sau soft close pentru portiere.

Gama sistemelor de asistenţă include pilot automat adaptiv, asistent de unghi mort, asistent de menţinere a benzii, sistem de vedere pe timp de noapte care poate detecta pietoni sau animale, dar şi multe altele.

Porsche Cayenne echipat cu motorul V6 de 3 litri pe benzină este mai mult decât rapid. Cei 340 de cai-putere permit SUV-ului de 2 tone să aibă performanţele unei maşini sport, cu un sprint 0-100 km/oră în 6,2 secunde şi o viteză maximă de 245 km/oră.

Transmisia Tiptronic S cu 8 trepte schimbă treptele perfect în toate modurile de condus, iar direcţia este asistată exact cât trebuie de fiecare dată.

Direcţia integrală este standard, însă o opţiune interesantă este puntea spate directoare, care sporeşte manevrabilitatea în viraje şi reduce spaţiul necesar întoarcerii maşinii.

Verdict Porsche Cayenne

Porsche Cayenne este un SUV de lux spaţios şi performant, cu o listă interminabilă de dotări opţionale, însă şi cu preţuri pe măsura mărcii. Unul dintre marile sa avantaje este că, deşi are un ampatament mare şi un portbagaj generos, nu simţi că te afli la bordul unui SUV de 2 tone şi aproape 5 metri, comportamentul său rutier păstrând o parte din ADN-ul sportiv Porsche. 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide