HONDA HR-V 1.5 – Un SUV mic şi reuşit – GALERIE FOTO

Autor: Vlad MIRONESCU 14 mart. 2019 Test drive

Honda HR-V este cu siguranţă o opţiune de luat în seamă de către cei care caută un SUV subcompact. Chiar dacă preţul de bază este destul de ridicat, nivelul dotărilor este consistent încă din versiunea de bază, iar motorul pe benzină de 1,5 litri care produce 130 CP fără supraalimentare se potriveşte de minune cu transmisia manuală.

Foto: Dragos Savu / Mediafax Foto

HR-V a primit un facelift la finalul anului trecut, iar asta înseamnă că acum farurile sunt echipate standard cu lentilele proiectoare şi lumini de zi cu LED, iar bara din faţă are şi ea mici modificări de design. În partea din spate, modificările sunt mai discrete şi constau într-o bandă cromată care uneşte stopurile, în timp ce luminile acestora sunt proiectate printr-un geam cu mai întunecat. Variantele de top au faruri şi stopuri full LED, evacuare cromată şi jante noi pe 17 inchi.

Dimensiuni medii, spaţiu interior mare

La dimensiuni de 4.294 mm lungime, 1.772 mm lăţime şi 1.605 mm înălţime, Honda oferă un ampatament de 2.610 mm – destul de generos.

Şoferul şi pasagerul din faţă nu se simt înghesuiţi, iar în spate doar persoanele foarte înalte ar putea avea de furcă cu plafonul mai coborât în zona hayonului. Portbagajul de 470 de litri este suficient de încăpător pentru o familie. Marginea nu este ridicată, deci e uşor de încărcat, iar scaunele din spatel se pot plia aproape orizontal, pentru transportarea obiectelor mari şi se atinge un volum de peste 1.500 de litri. Honda HR-V vine şi cu sistemul Magic Seats, prin care şezutul locurilor din spate se poate rabata vertical, iar asta permite transportarea obiectelor voluminoase.

Foto: Dragos Savu / Mediafax Foto

Vizibilitatea este bună şi aici contribuie garda la sol mai înăltă. Scaunul şoferului avea reglaj pe înălţime, dar nu şi al pasagerului. Modelul testat avea senzori de parcare faţă-spate, dar şi camera de marşarier, însă HR-V este destul de uşor de parcat şi fără acestea, nefiind un model de dimensiuni mari.

Motor fără supraalimentar, dar capabil

Propulsorul pe benzină de 1,5 litri produce 130 de cai-putere (155 Nm) şi este aspirat, dar foarte plăcut de condus. Ce mi-a plăcut a fost cuplul motor-cutie manuală. La început, tendinţa este de supraturare a motorului, însă odată ce te obişnuieşti cu modul lor de funcţionare împreună, zgomotul excesiv dispare.

Transmisia manuală cu 6 trepte se potriveşte de minune, chiar dacă primul raport este cam scurt. Timoneria este precisă, iar treptele sunt lungi. Pentru că motorul nu are turbină, trebuie bine turat pentru a se o obţine puterea maximă, însă nu şoferul nu va face schimbări foarte dese de trepte.

Foto: Dragos Savu / Mediafax Foto

În oraş am folosit primele patru trepte pentru deplasare, următoarele două fiind utile doar la drum lung, pentru calmarea turaţiilor şi scăderea consumului de combustibil. Modul ECON poate fi şi el util aici, însă nu l-am folosit prea mult pentru că taie din avântul motorului şi în lipsa turbinei pur şi simplu vei tura mai mult propulsorul la nevoie. Cu toate acestea, la un stil relaxat de condus, butonul ECON merită o apăsare.

Pentru cei care preferă transmisiile automate, modelul HR-V este disponibil şi cu o transmisie CVT.

Consumul pentru 1,5 litri (130 CP) într-un parcurs 80% urban – 20% extraurban a fost de 9%, rezonabil după părerea mea pentru un motor pe benzină de 130 CP.

Din aprilie, Honda va lansa şi motorizarea 1.5 Turbo de 182 CP pe HR-V, pe noua echipare Sport, deci cine vrea mai multă putere o va avea.

Interior arătos, cu multe spaţii de depozitare

Materialele folosite la interior sunt de calitate, iar finisajele sunt bune. Foarte bine sunt integrate comenzile sistemului de climatizare, folosind doar butoane capacitive. Ergonomia este bună şi nu stai prea mult să cauţi niciun buton. O menţiune specială merită designul levierului cutiei manuale, scurt, cu o formă cilindrică şi foarte uşor de utilizat. Frâna de mână este electrică.

Foto: Dragos Savu / Mediafax Foto

În centrul planşei de bord găsim ecranul tactil al sistemului de infotainment Honda CONNECT. Are 7 inchi, e bine integrat în bord şi are buton pentru luminozitate la îndemână, Sistemul de operare are nevoie de un facelift la nivel de grafică, însă ca şi opţiuni şi funcţii este la zi. Sistemul de navigaţie este Garmin, oferă funcţie Bluetooth pentru conectarea telefonului mobil şi diverse funcţii precum radio pe internet, însă are nevoie de o conexiune.

La capitolul conectivitate, Honda stă bine: mufe USB, prize tip brichetă şi mufă HDMI prin care poţi rula fişiere din mobil pe ecranul maşinii cu ajutorul unui cablu.

Foto: Dragos Savu / Mediafax Foto

Interiorul are multe spaţii de depozitare, dispuse interesant. Pe lângă cele din uşi şi cel din cotieră, consola centrală oferă un spaţiu compartimentat cu două niveluri, iar zona mufelor – ascunsă sub schimbător, oferă un spaţiu ferit de privirile trecătorilor.

Pachet de siguranţă consistent

La capitolul siguranţă, Honda HR-V stă bine. 5 stele EuroNCAP şi un pachet consistent de sisteme de asistenţă pentru şofer. În standard, sunt oferite sistem de avertizare a coliziunilor frontale, sistem de avertizare la părăsirea benzii, sistem active de frânare în oraş şi sistem de recunoaştere a semnelor de circulaţie, precum şi alte altele.

Verdict

Honda HR-V mi-a plăcut. Uşor de condus, destul de spaţioasă şi bine-dotată. Motorul de bază este alegerea cea mai bună, după părerea mea, alături de transmisia manuală.

Foto: Dragos Savu / Mediafax Foto

Fişa tehnică Honda HR-V 1.5

Motor L4

Cilindree 1498 cmc

Putere maximă 130 CP

Cuplu maxim 155 Nm

Viteză maximă 192 km/h

Acceleraţie 0-100 km/h 10.2 secunde

Cutie de viteze manuală cu 6 trepte

Dimensiuni

Lungime 4294 mm

Lăţime 1772 mm

Înălţime 1605 mm

Ampartament 2610 mm

Greutate 1312 kg

Volum rezervor 50 litri

Volum portbagaj 470 litri


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide