Zvonuri despre viitoarele modele din Munchen

Autor: Dan Vache 30 mart. 2010 Știri auto
Zvonuri despre viitoarele modele din Munchen

Oricum, nu trebuie să vă impacientaţi. Chiar dacă din aceste
denumiri putem ghici viitorul, este foarte probabil ca această
acţiune a lui BMW să fie ori doar „praf în ochi” pentru a alerta
concurenţa şi opinia publică, ori o acţiune logică pentru a asigura
anumite denumiri pentru viitorul îndepărtat.

Conform surselor citate de BMWBlog, compania din Munchen a
înregistrat i1, i2, i3, i4, i5, i6, i7, i8, i9 şi E1, E2, E3, E4,
E5, E6, E7, E8, E9 plus M 50 d, Urbanic, Gran Coupe, Compactive şi
Compactive Tourer.

Se pare că M 50 d este indicativul pentru motorul diesel tri-turbo,
despre care se tot vorbeşte de cea timp, Urbanic este o echipare
pentru viitorul model BMW de clasă mini-electric, Gran Coupe poate
fi denumirea perfectă pentru viitorul Seria 6 în patru uşi, iar
Compactive / Compactive Tourer, pot fi denumiri ce vor putea fi
utilizate pentru cross-over-ele sportive ale seriilor 1 şi 3.

Aceeaşi sursă a menţionat că indicativele „i” vor fi folosite
pentru modelele dezvoltate de BMW sub logo-ul „Project i”-
(viitorul model de oraş electric al lui BMW, care probabil va lansa
o gamă de modele de oraş electrice).

Toate indicativele „E” vor fi folosite probabil pentru modelele
eDrive, versiunile electrice ale seriilor deja existente. Doar
viitorul ne va lumina asupra adevăratelor planuri BMW.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide