ZipCharge a prezentat un prototip de baterie externă pentru „electrice” – VIDEO

Autor: Mihai Morcovescu 04 nov. 2021 Știri auto

Compania britanică ZipCharge a prezentat, la Glasgow, prototipul unei baterii portabile pentru încărcarea vehiculelor electrice.

Denumită „Go”, această baterie seamănă izbitor cu un troler și poate fi transportat în portbagajul mașinii ca orice valiză convențională.

Ea a fost gândită ca o soluție alternativă la lipsa stațiilor de încărcare și a încărcării „ob-board” care nu este răspândită în nici o țară în prezent, mai ales în timpul călătoriilor mai lungi.

În același timp, britanicii sunt convinși că produsul lor îi va determina să facă pasul către electromobilitate și pe cei pentru care singura piedică în acest demers o reprezintă autonomia mașinilor electrice.

Capacitate de 4-8 kWh și autonomie extinsă de 65 km

ZipCharge a prezentat un prototip de baterie externă pentru „electrice”

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Potrivit informațiilor publicate de britanici, bateria externă cântărește în jur de 23 kg, fiind găzduită de o „caroserie” ce este realizată dintr-un aliaj de aluminiu pentru a fi ușor de transportat.

Acumulatorul are o putere de încărcare de 7,2 kWh, iar clienții îl vor putea încărca la o priză normală casnică în circa 3-4 ore. Timpul de încărcare al mașinii va fi cuprins între 30 și 60 de minute, în funcție de capacitatea acumulatorului și de charger-ul „on-board” al vehiculului.

ZipCharge Go este, practic, o baterie externă cu o capacitate cuprinsă între 4 și 8 kWh ce asigură automobilului o autonomie de până la 65 de kilometri. Dispozitivul este gândit să poată încărca orice hibrid de tip „plug-in” sau unul „full electric” care dispune de un încărcător portabil Type 2 monofazat.

Utilizatorii lui ZipCharge Go vor putea controla și monitoriza bateria externă prin intermediul unei aplicații de unde vor putea programa încărcări viitoare ale vehiculului electric în orele de vârf pentru costuri reduse.

Producția este preconizată să debuteze anul viitor, iar primele unități „de serie” vor fi livrate în ultimul trimestru din 2022. Prețurile vor fi anunțate mai aproape de data lansării, însă este de așteptat să fie destul de piperate.

Cei care nu își vor permite să achiziționeze bateria ZipCharge Go o vor putea închiria. Costul unui abonament lunar va fi de circa 57 de euro.

Sursa ZipCharge


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ZipCharge


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide