Zece branduri auto care au depășit criza cipurilor și sunt pe plus în 2022

Publicat: 17 03. 2022, 10:27
Actualizat: 17 03. 2022, 10:45

Anul 2022 a început mai prost decât 2020 sau 2021 pentru mulți producători de automobile din Europa. Criza cipurilor a fost urmată de războiul din Ucraina care a lăsat câteva fabrici fără piese fiind din nou oprită producția unor modele. Cu toate acestea, în primele două luni ale anului, zece branduri auto au fost pe plus față de 2021 cu un număr mai mare de mașini noi înmatriculate în Uniunea Europeană.

Constructorii de automobile care au avut cele mai mari volume pe piața europeană în 2022 sunt grupul Volkswagen cu 399.173 unități, în scădere cu 7,8%, urmat de grupul Stellantis cu 320.662 unități, în scădere cu 15%, Hyundai cu 160.947 unități, în creștere cu 30,5% și Grupul Renault cu 147.864 unități, în scădere cu 2.4%.

Zece branduri auto care au depășit criza cipurilor și sunt pe plus în 2022

Aceste branduri auto au înregistrat un număr mai mare de mașini noi înmatriculate în Uniunea Europeană în primele două luni ale anului, prin urmare și volumele de producție au fost mai mari decât anul trecut.

  1. Toyota – 101.000 de unități (+6,5%)
  2. Kia – 69.900 de unități (+28%)
  3. Hyundai – 63.000 de unități (+21,5%)
  4. Dacia – 60.370 de unități (+15%)
  5. Mini – 22.200 de unități (+27,8%)
  6. Mazda – 16.000 de unități (+8%)
  7. Porsche – 9.700 de unități (+19,4%)
  8. Mitsubishi – 8.057 de unități (+6,3%)
  9. Honda – 6.545 de unități (+26,7%)
  10. DS – 6.046 de unități (+11,7%)

Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au scăzut cu 6,4% în primele două luni față de anul trecut, la 1.401.960 unități, potrivit ACEA.

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

În ianuarie – februarie, au fost înregistrate creșteri ale înmatriculărilor de autoturisme noi în Germania (+5.6%) și Spania (+4.2), în timp ce Italia (-21%) și Franța (-15.7%) au raportat scăderi ale înmatriculărilor.

România, poziția 14 în UE, este una dintre piețele europene care au înregistrat un volum mai mare de mașini noi anul acesta comparativ cu anul trecut. Piața a crescut cu 39% la 17.953 autoturisme noi înmatriculate.

Sursa: ACEA