Profund descumpăniţi de litoralul autohton supralicitat, am primit cu satisfacţie invitaţia firmei Yachting Bulgaria, la Varazze – Italia –, staţiunea în care odinioară leneveau pe şezlongul estival Sophia Loren ori Stefania Sandrelli, graţiile preferate ale regizorilor din Cizmă. Cazaţi la un hotel pitoresc, ne-am făcut siesta post-avion, apoi am ancorat cu interes în marina locală. Yachting Gala Azimut – Benetti tocmai stîrnise primele valuri, iar potenţii afacerişti puseseră deja ochii pe cîteva bărci de lux.
Insinuîndu-ne cu tupeu printre ei, am admirat îndeaproape “Rolls Royce”-urile nautice, pe unele dintre ele cunoscîndu-le de la noi din ţară. Undeva în zare, pe o linie dreaptă supusă Soarelui, cîteva iahturi falnice ne-au atras atenţia în mod deosebit. Vecinii din sud ne-au purtat numaidecît într-acolo, stîrnindu-ne nişte suspiciuni foarte bizare legate de exuberanţa lor. Aproape de ambarcaţiuni, am remarcat inscripţionat logo-ul Atlantis, membru al familiei Azimut-Benetti. Formele coerente – încadrate fluid cu bare din inox –, atitudinea sportivă şi deopotrivă conservatoare, cabina spaţioasă piperată cu gadget-uri high-end şi, în special, atitudinea dezarmantă au confirmat cu asupra de măsură ipotezele noastre despre modelul cu pricina. Da, era un Atlantis 55, la bordul căruia am fost invitaţi de către titularii Yachting Bulgaria. Sub un cer de albastrul ametistului, cu degradeuri împrumutate de la Marea Adriatică, am asistat la un periplu maritim consistent, invidiat de către cei de pe “tuşă”.
Cu şampanii, bucate al italiano la bord şi invitaţi de onoare, ne-am simţit pentru o oră ca descendenţii lui Onasis. Motoarele Volvo Penta spărgeau valurile în roiuri de spumă, cîrmaciul gonea cu viteze incredibile, vîntul îşi făcea de cap în capul nostru, iar noi admiram exponatele de lux din portul Azimut-Benetti. Zeci de iahturi pozau cu graţie pentru toţi clienţii, potenţialii clienţi şi dealerii de pe lista de onoare. Pe faleză, presa alerga necontenit după un Marcelo Lippi rătăcit printre italience neîmplinite, organizatorii duceau munci de lămurire cu vînătorii de hostesse, iar majoritatea adăstase la un Riesling din partea casei, la cherhanalele improvizate. Cu timpul, marea devenise neîncăpătoare pentru zecile de bărcuţe în mare chef de plimbare. Atmosfera elitistă acaparase toată zona şi, în consecinţă, scrutam cu raportorul punctele cardinale după celebrităţi de prim eşalon.
Din păcate, accesoriile vestimentare (ochelari de soare şi pălărioare) au acaparat fizionomiile mai tuturor, astfel că, la un moment dat, ne-a fost imposibil să ne recunoaştem şi noi pe noi, romănii. Pe seară, timpul de respiro acordat a căzut numai bine pentru o vizită prin orăşelul Varazze, nealterat încă de civilizaţii din estul Europei. Momentul în care s-a servit cina nu-l vom uita niciodată. Italieni, francezi, nemţi, englezi şi multe alte naţii de pe Pămînt au dus o luptă acerbă, aproape corp la corp, pentru rafinatele delicatese culinare. Furculiţe înfipte în trişorii de la cozi, platouri evaporate din mers, pahare sparte în capul debarasatorilor, farfurii umplute în timp ce se goleau şi prietenii distruse în focul bătăliilor de la bufetul suedez. Bîlciul a degenerat într-un război total la desert, cînd nimeni nu mai putea garanta pentru integritatea semenilor săi. Cremele redecoraseră, ce-i drept, avangardist, pereţii, fondantele căpătaseră rol de muniţie, iar şampania avea să spele tot “sîngele” vărsat.
Tensiunea s-a risipit abia la concertul lui Andrea Bocelli. Timbrul său baritonal şi alinierea iahturilor inerte în marina Varazze au readus pacea printre pămînteni şi au îndreptat atenţia către superbele ambarcaţiuni dominante, Atlantis. Cine nu are un Atlantis e somat să şi-l cumpere!