Waze reactivează o funcție accesată de șoferi. Una dintre cele mai bune caracteristici ale aplicației
Waze a devenit armă indispensabilă în lupta împotriva aglomerației din trafic, întrucât colectează informații de pe dispozitivele mobile și determină locurile cele mai aglomerate și eventualele situații din trafic.
În luna septembrie 2023 scriam că aplicația Waze, foarte populară printre șoferi, renunțase la una din funcțiile de raportare a mașinii de poliție întâlnită în trafic. Atunci, utilizatorii iOS nu mai puteau vedea opțiunea „Cealaltă parte” / „Other side” atunci când voiau să raporteze mașina de poliție.
Mulți utilizatori au considerat la acea vreme că era un pas uriaș înapoi, șoferii care o foloseau fiind de părere că ar trebui să avem cu toții grijă unii de alții, iar faptul că puteam marca poliția pe cealaltă parte a drumului ajuta în trafic.
Se pare că decizia nu a fost definitivă și a rost remediată după cel mai recent update, asta pentru că la final de 2023 observam că în aplicație a revenit pictograma care avertizează că o mașină de polițe se află pe cealaltă parte a drumului.
Despre aplicația Waze
Google Maps și Waze sunt deținute de aceeași companie și, deși ambele par să aibă un scop similar, se bazează de fapt pe seturi diferite de caracteristici care vizează în cele din urmă un public separat.
Google Maps, de exemplu, este o aplicație all-in-one care a evoluat semnificativ dincolo de conceptul standard de software de navigație. Pe lângă că îi ajută pe oameni să ajungă din locul unde se află în locul unde doresc să ajungă, acum este o aplicație mult mai avansată, care le permite utilizatorilor să vadă informații despre cât de aglomerat este un magazin sau în cât timp ajunge în stație transportul în comun.
Waze, pe de altă parte, se concentrează în special pe componenta de navigație. Este precis ori de câte ori vine vorba de ETA (ora estimată de sosire) și de găsirea unor rute mai rapide către o destinație.