VW Beetle, cea mai populară maşină din lume, se pregăteşte să-şi încheie cariera

Autor: Marius Vișan 14 sept. 2018 Știri auto

Chiar dacă Passat şi Golf sunt printre cele mai iubite maşini din România, cel mai cunoscut Volkswagen din toate timpurile, în lume, rămâne Beetle – sau „Broscuţa”, cum îi se mai spune pe la noi. Săptămâna aceasta aflăm Beetle va mai beneficia de o singură generaţie, numită ”Final Edition”, după care modelul îşi va încheia cariera. Şeful Volkswagen, Hinrich Woebcken, a anunţat că decizia survine după ce producătorul auto a decis să îşi îndrepte atenţia spre maşinile electrice. Preţul modelului “Final Edition Beetle” va începe de la 23.000 de dolari, urmând să existe atât în versiunea normală cât şi în versiune decapotabilă. 

„Pierderea Beetle-ului după trei generaţii, desfăşurate de-a lungul a 70 de ani, va determina un val de emoţii în rândul fanilor devodaţi ai Broscuţei”, a declarat oficialul. 

Beetle mai este cunoscută sub numele de Fusca, Coccinelle, Vocho, Bug, Volky sau Kafer (în germană), acesta fiind produsă de Volkswagen din anul 1938 până în anul 2003. Beetle a fost gândită ca „maşina poporului”, un automobil accesibil pentru toate buzunarele. Ideea modelului Beetle datează din 1931, când Ferdinand Porsche şi Zundapp au dezvoltat prototipul Porsche Type 12. 

În 1933, liderul nazist Adolf Hitler i-a ordonat lui Porsche să construiască o maşină a poporului, în care să încapă doi adulţi şi doi copii, cu suficient spaţiu pentru bagaje şi o viteză de circa 100 km/h. 

Remarcabil este faptul că timp de 65 de ani modelul a fost construită aproape nemodificat, ieşind din producţie de-abia în 2003, ultimele exemplare fiind realizate în fabrica VW din Mexic. Reinventarea maşinii a survenit la sfârşitul anilor ’90, când germanii au lansat Volkswagen New Beetle. 

Volkswagen New Beetle a fost lansat în 1998, fiind o maşină complet diferită, ca şi concepţie, de modelul originar. Platforma tehnică preluată de la VW Golf 4 îi asigura lui VW New Beetle un caracter diferit de versiunea precedentă. 

Din 1938 şi până azi au fost produse aproximativ 20 de milioane de Volkswagen Beetle, peste 15 milioane de unităţi au fost fabricate în Germania şi aproape 4 milioane în uzina din Brazilia. 

Locul lui Beetle în gama Volkswagen ar urma să fie luat de versiunea de producţie a conceptului ID Buzz. Acesta din urmă va apărea în 2022 şi va fi complet electric.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide