Într-o conferinţă de presă mai veche suţinută de către primarul Timişoarei, Nicolae Robu, s-a anunţat că în acest oraş ar urma să se construiască un sens giratoriu suspendat la zece metri înălţime. Acesta va fi al doilea din ţară, după cel deschis acum un an la Ploieşti.
Edilul Timişoarei a anunţat că reprezentanţii CFR intenţionează să dubleze linia ferată pe teritoriul oraşului, iar cu această ocazie vor să construiască un sens giratoriu rutier suspendat la zece metri înălţime, peste liniile ferate.
„Va fi un sens giratoriu la zece metri înălţime. CFR va face asta. Vom avea trei căi de acces la sensul giratoriu. Se va veni dinspre străzile Divizia 9 Cavalerie, dinspre Baader şi dinspre Demetriade. Vom avea trei rampe cu lungimea de 230 de metri, care vor fi incidente la acea giraţie suspendată la zece metri înălţime. Vom avea benzi de trafic care merg la sol, pe direcţiile care nu traversează calea ferată”, a explicat primarul Nicolae Robu, pentru Digi24.ro.
Pasajul suprateran DJ102, către Păuleşti – Braşov
Lansat fix acum un an, sensul giratoriu suspendat, care are o arhitectură unică în România, a fost construit pe raza localităţii Blejoi, lucrările începând în 2013.
Podul are o garanţie de rezistenţă de 100 de ani şi a costat aproximativ 79 milioane de lei, bani care provin de la Uniunea Europeană.
Giratoriul suspendat are o lungime de aproximativ un kilometru şi o înălţime de aproximativ 7 metri.
Giratoriul suspendat fusese inaugurat şi în aprilie anul trecut, însă nu a fost dat în folosinţă pentru că mai erau de pus la punct detalii tehnice.