Volvo XC40 a primit 5 stele la Euro NCAP

Publicat: 18 07. 2018, 13:39

Volvo XC40 a primit cinci stele şi rating-uri de top în cadrul testelor Euro NCAP 2018. XC40 păşeşte astfel pe urmele celorlalte modele Volvo, 90 şi 60, ca una dintre cele mai sigure maşini.

Testările Euro NCAP 2018 au inclus detectarea cicliştilor cu frânare automată şi sisteme de menţinere a benzii de mers în situaţii de urgenţă. Per ansamblu, noul XC40 a obţinut cel mai mare scor de siguranţă dintre toate maşinile testate sub noul sistem.

VIDEO

Toate maşinile Volvo testate au primit cinci stele în cadrul evaluării lor Euro NCAP. Anul trecut, XC60 a fost numit cel mai performant off-roader de mari dimensiuni şi maşina cu cele mai bune performanţe generale în cadrul Euro NCAP 2017 la secţiunea ”Cel mai bun în clasă”. XC90 a primit aceeaşi evaluare în 2015.

În martie, XC40 a fost numită Maşina Anului 2018 în Europa, fiind primul Volvo ce obţine prestigiosul premiu. De atunci, este una dintre cele mai bine vândute maşini Volvo.