Volvo – Treasure Hunt

Autor: Oraan Mărculescu 24 iun. 2007 Știri auto
Volvo – Treasure Hunt

A doua ediţie a concursului "am îngropat un Volvo undeva pe planeta asta, cine îl găseşte îl păstrează" a avut un final neaşteptat. Nu în ce priveşte câştigătoarea, rusoaica de 23 de ani Alena Zvereva, care va intra în posesia a 50.000 de euro şi a unui Volvo XC90.

Compania Odyssey Marine Exploration, partenerul nedivulgat al Volvo în acest concurs, a ales Gibraltarul pentru comoara Volvo (o locaţie nu neapărat originală, mai ales că acest concurs a fost legat şi de lansarea celui de-al treilea film "Piraţii din Caraibe"). Totodată, această companie a descoperit în Atlantic o comoară adevărată, constând din monezi de aur şi argint, evualuată la nu mai puţin de jumătate de miliard de dolari. Comicul situaţiei: oficialităţile spaniole au crezut că locul acestei comori este cel din Gibraltar, deci s-au grăbit să o revendice, blocând accesul oricărei nave a companiei maritime în afara apelor lor teritoriale. Asta şi pentru că explicaţiile au întârziat, Odyssey fiind obligată contractual să nu divulge parteneriatul cu Volvo pentru acest concurs.

Neînţelegerea încă mai aşteaptă să fie clarificată, ceea ce înseamnă că premiul Volvo nu va ieşi din Marea Mediterană prea curând…


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Tags:



Comentarii
Inchide