Volvo dezvoltă anvelope all-season pentru mașinile sale electrice

Autor: Elena Luchian 11 mart. 2021 Știri auto

Volvo dezvoltă anvelope all-season pentru mașinile sale electrice. Toate acestea vor fi echipate cu noile pneuri Recharge.

GALERIE FOTO

Astfel, șoferii nu vor mai fi nevoiți să-și schimbe anvelopele de două ori pe an. Aceștia vor putea călători cu un singur set de pneuri, capabile să facă față unei arii largi de condiții de rulare. Volvo intenționează să simplifice astfel lucrurile pentru cei care comandă o mașină electrică.

Măsura face parte din strategia companiei scandinave de a oferi produse mai sustenabile. Anvelopele Recharge sunt primele all-season cu clasă de eficiență A. Pe durata deplasării cu un Volvo electric echipat cu anvelope Recharge, consumul de energie poate fi redus cu 8%. În consecință, mașina va beneficia de o autonomie mai mare.

În condițiile în care clienții folosesc un singur set de anvelope pe tot parcursul anului, volumul de jante produse s-ar diminua. Se va reduce astfel și impactul climatic.

Când sunt noile anvelope all-season de la Volvo cea mai bună soluție?

Experții în siguranță de la Volvo susțin că noile anvelope all-season Recharge reprezintă cea mai sigură opțiune atunci când termometrul arată în jur de 0o Celsius, iar carosabilul este ud. Aceștia sunt de părere că, în aceste condiții, nici cauciucurile de iarnă, nici cele de vară nu au comportamentul ideal.

“Într-o lume perfectă, te trezești în fiecare dimineață, te uiți pe geam, asculți prognoza meteo și montezi anvelopele potrivite în funcție de vezi și auzi înainte de a pleca la drum”, spune Jan Ivarsson, expert din cadrul Centrului de Siguranță Volvo. “Evident, este prea mult. Oferim în schimb, anvelopele Recharge. Acestea sunt cea mai bună alternativă pentru a-i ajuta pe clienți să conducă în siguranță tot anul.”

Volvo atrage însă atenția. Noile anvelope Recharge nu sunt soluția cea mai bună pentru clienții care locuiesc în zone în care experimentează condiții severe de iarnă. Pentru drumuri acoperite preponderent de gheață și zăpadă, anvelopele de iarnă rămân singura opțiune.

Volvo anunță că noile pneuri vor fi dotare standard în țări ca Austria, Belgia, Cehia, Franța, Germania, Ungaria, Islanda, Ucraina, Suedia, Norvegia, Elveția și chiar Moldova.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide