Volvo a raportat vânzări globale de 56.883 de autoturisme în luna iulie. XC60 rămâne cel mai vândut model
Volvo Cars a raportat vânzări globale de 56.883 de autoturisme în iulie, în scădere cu 8,7% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Scăderea a fost în principal rezultatul unui număr mai mic de vânzări în Europa, precum și al unei performanțe neobișnuit de puternice la nivel global în luna iulie a anului trecut, când dealerii au început să deschidă livrările, blocate atunci de Covid-19. Mai mult, volumele au fost afectate de lipsa globală de semiconductori.
În primele șapte luni ale anului 2021, compania a vândut 437.640 de mașini la nivel global, în creștere cu 31,7% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Gama Recharge a modelelor Volvo și-a continuat ritmul puternic de creșete și în iulie, reprezentând 25,5% din toate mașinile vândute. În Europa, peste 43% din toate mașinile vândute în iulie provin din gama Recharge.
Vânzările în SUA au atins 11.575 de mașini în luna iulie, în creștere cu 19,4% față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea a fost condusă de o cerere puternică a clienților, în principal pentru XC60, care a fost cel mai bine vândut model, urmat de XC90. În primele șapte luni, vânzările din SUA au crescut cu 42,3%, până la 75.329 de mașini.
Cea mai vândută mașină din China în iulie a fost Volvo XC60, urmată de S90
În China, vânzările au ajuns la 14.550 de mașini, în creștere cu 1% comparativ cu luna iulie a anului trecut. În primele șapte luni ale anului, vânzările au crescut cu 37%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cea mai vândută mașină din China în iulie a fost XC60, urmată de S90.
Vânzările Volvo Cars din iulie în Europa au ajuns la 22.408 de mașini, în scădere cu 22% față de aceeași perioadă a anului trecut. Spre deosebire de scăderea generală din Europa, Marea Britanie, una dintre piețele europene de top ale Volvo Cars, a înregistrat o creștere puternică a vânzărilor în iulie.
Cea mai vândută mașină din Europa în iulie a fost XC40, urmată de XC60. Vânzările totale în Europa pentru perioada ianuarie-iulie au ajuns la 189.230 de mașini.
Pentru luna iulie, XC60 a fost cel mai vândut model cu vânzări de 19.132 de mașini (2020: 17.861 de unități), urmat de XC40 cu vânzări totale de 15.097 de mașini (2020: 18.726 de unități) și Volvo XC90 cu 9.694 de mașini vândute ( 2020: 8.751 unități).