Volkswagen Tiguan facelift e aproape gata. Când va ajunge în showroom?
Unul dintre cele mai populare modele de la Volkswagen, Tiguan, va primi un facelift. Modelul este în faza de dezvoltare și a intrat pe ultima sută de metri înainte de prezentarea oficială. Când va ajunge în showroom?
Volkswagen pregătește numeroase noutăți pentru Tiguan facelift, așa cum arată și schița colorată dezvăluită de nemți. Dacă luăm în considerare desenul și nu fotografiile spion de până acum, este clar că modelul va primi un design mai dinamic. Ies în evidență o parte frontală redesenată, faruri cu semnătură luminoasă nouă, o capotă cu nervuri proeminente și un acoperiș cu linie descendentă, care imită silueta unui SUV coupe.
Cea mai mare noutate în cabină va fi apariția unui nou sistem multimedia, cu noi funcții de conexiune și noi tehnologii. Volkswagen facelift va primi și un volan nou, iar nemții îi trec în cont materiale de calitate superioară și o listă extinsă de dotări opționale.
Viitorul Volkswagen Tiguan facelift va ajunge în showroom-urile din Europa în 2021. În gama de motorizare își va face apariția și o versiune GTE cu sistem de propulsie plug-in hybrid, cu 245 de cai putere și un cuplu de 400 Nm. Sunt cifre asigurate de un motor turbo de 1.4 litri cu patru cilindri și un motor electric.
În vârful gamei se va poziționa Tiguan R, care va fi lansat la o dată ulterioară. Acesta va primi o suspensie nouă, un look mai atletic și, cel mai probabil, motorul de 2.0 litri în versiune de top, cu peste 300 de cai putere. Unitatea va fi cuplată la o transmisie automată DSG cu șapte trepte și la un sistem de tracțiune integrală 4Motion.
Anul trecut, Tiguan a fost bestseller-ul producătorului auto german. Modelul a fost ales de peste 6 milioane de clienți de când a venit pe lume, în anul 2007.