Volkswagen pregăteşte o maşină electrică accesibilă. Maşina va costa puţin peste 20.000 de euro
Volkswagen va lansa o maşină electrică accesibilă care va costa sub 18.000 de lire sterline (puţin peste 20.000 de euro), scrie autocar.co.uk.
Vehiculul va fi un crossover compact şi va ajunge pe piaţă până în 2023, sau cel târziu în 2024, a declarat Michael Jost, oficial Volkswagen, director al departamentului de stratregie.
Maşina cu cinci locuri va avea o înălţime ridicată şi o dimensiune exterioară asemănătoare cu T-Roc. Modelul electric Volkswagen va împărtăşi trasaturile gamei I.D.
Anterior, preşedintele Volkswagen, Herbert Diess, indica un preţ de 20.000 de euro sau 17.400 de lire sterline în Marea Britanie. Jost a confirmat preţul, spunând că „construim maşini electrice cool care sunt distractiv de condus, cu un design atractiv şi complet conectate”.
Tariful pentru ceea ce va fi al cincilea model I.D., după Neo şi versiunile de producţie ale conceptelor Crozz, Buzz şi Vizzion, reprezintă o componentă crucială într-un plan mai amplu al Volkswagen de a crea o maşină electrică accesibilă şi de calitate. Mişcarea vizeze oglindirea succesul modelelor Beetle şi Golf.
Noul membru al familiei Volkswagen se bazează pe platforma MEB (Modularen Electrik Baukasten), cu un motor electric montat în faţă, împreună cu o baterie de capacitate suficientă pentru a oferi o autonomie de 300 de kilometri. Pentru a menţine preţul accesibil, va fi oferit cu tracţiune faţă.
Producţia va avea loc la uzina din Germania care asamblează în prezent modelele Passat şi Arteon, cu o capacitate de până la 300.000 de unităţi pe an.