Volkswagen nu renunță la Passat, dar nici nu mai investește într-un model nou
Volkswagen nu renunță la Passat, dar nici nu mai investește într-un model nou, arată unele zvonuri din industria auto. Viitorul model va fi o versiune rebranding a viitoarei Skoda Superb, care va fi produsă din 2023.
Modelele Skoda fac o concurență puternică mărcii Volkswagen, motiv de discordie în cadrul grupului german. Insuficient diferențiate, cele două mărci au mers pe cartea versatilității (Skoda), respectiv a nobleței (Volkswagen). Poziția mărcii germane a fost mereu dificilă, aceasta fiind strivită de ambițiile de calitate ale cehilor, fără a se putea refugia în zona premium, unde ar fi călcat sora Audi pe bătături.
Se pare însă că marca Volkswagen și-a găsit în final, fie și pentru numai o perioadă limitată, identitatea. Volkswagen se va concentra pe dezvoltarea de modele electrice, prin gama de modele ID, în timp ce Skoda se va ocupa de dezvoltarea modelelor tradiționale, care vor purta până la urmă și sigla Volkswagen.
Este cazul viitorului model Passat B9, care va fi produs în continuare pe platforma MQB, dar va adopta ampatamentul lung al Skodei Superb și, probabil, ceva mai mult decât doar detaliile tehnice. Oficialii din Wolfsburg și-au dat cu greu acordul pentru continuarea odiseei lui Passat, într-o perioadă în care piața cere SUV-uri, iar viitorul este al modelelor electrice. Cu numai șase luni în urmă, analiștii anunțau moartea Passat-ului.
Volkswagen nu renunță la Passat: Cum și-au propus să reducă germanii costurile de dezvoltare
Viitorul Passat nu va înghiți foarte mulți bani cu dezvoltarea, urmând să fie o versiune bazată pe Skoda Superb. Mai mult, va fi produs, alături de aceasta, pe aceeași linie de fabricație, la Bratislava. În locul lui Passat, în fabrica de la Emden vor fi produse ID.4, dar și viitoarele versiuni de serie ale lui ID.Vizzion și ID.Space Vizzion, care vor prelua ștafeta de la Passat în clasa medie.
Trecerea lui Passat în grija cehilor de la Skoda înseamnă că nu vom mai vedea un Passat sedan, ci doar break și liftback, ca orice model Skoda care se respectă. Asta înseamnă mai multă versatilitate și spirit practic, ceea ce va ajuta la diferențierea mai categorică față de aristocraticul Arteon.
Chiar dacă dieselul și-a pierdut farmecul în ultimii ani, viitorul Passat va oferi, în continuare, serviciile unităților 2.0 TDI, cu puteri cuprinse între 150 CP și 200 CP. Sistemul de tracțiune integrală 4Motion va fi disponibil opțional. Motoarele turbo pe benzină își vor continua cariera, dar vor fi concurate puternic de variante hibride cu încărcare la priză.
La baza gamei plug-in se va afla o unitate de 200 CP, pentru ca în zona superioară să primim până la 245 CP. Autonomia în modul electric va fi mult mai mare decât în prezent – de până la 100 km. Bateria Li-Ion mai mare va permite și tehnologii de încărcare mai performante, de până la 11 kW în curent alternativ.
sursa: Autoexpress