Volkswagen lansează un nou model însă nu este disponibil pentru Europa – FOTO
Proiectat pentru a fi vândut exclusiv în China prin intermediul joint-venture-ului SAIC Volkswagen, Viloran va fi unul dintre cele mai mari şi mai spaţioase vehicule pe care compania le produce în prezent. Acesta va fi bazat pe platforma MQB a grupului VW şi va fi probabil puţin mai lung decât SUV-ul Atlas.
În imaginea cu partea din spate se vede o siglă cu numele „Viloran”, amplasată chiar sub sigla VW. În partea stângă a hayonului sunt inscripţionate câteva caractere chinezeşti, în timp ce partea dreaptă este un ecuson pe care scrie „TSI 380”. De asemenea, sunt vizibile luminile din spate cu o bandă cromată care le leagă.
Insigna 380 TSI de pe hayon indică faptul că maşina este alimentată de un motor cu patru cilindri de 2,0 litri care livrează 220 CP. De asemenea, se susţine că asamblarea vehiculului este deja în desfăşurare, chiar dacă Volkswagen nu a anunţat oficial noul său model.
Ne aşteptăm să vedem lansarea lui Viloran înainte de sfârşitul anului, preţurile locale urmând să înceapă la 300.000 de yuani chinezi (aproximativ 42.000 de dolari).