Volkswagen lansează conceptul GTX Xcite, bazat pe modelul electric ID.5 GTX

Autor: Adrian Somai 14 sept. 2022 Știri auto

Au trecut numai câteva zile de când am făcut cunoștință cu noul concept ID.Xtreme al celor de la Volkswagen, însă producătorul german face un nou pas în față și prezintă cel de-al doilea concept – ID.5 GTX Xcite. Potrivit informațiilor oferite de către oficialii germani, la proiectul ID.5 GTX Xcite au lucrat timp de un an nu mai puțin de 14 ucenici ai producătorului cu sediul principal la Wolfsburg. Iar rezultatul pare unul foarte promițător!

Mașina este vopsită la exterior într-o culoare specială cu finisaje mate și lucioase, preluata de germani de la modelele Lamborghini. În laterale putem observa și o grafică specială, reprezentată prin niște dungi de culoare neagră combinate cu nuanțe de culoare portocalie. Atât plafonul, cât și emblemele Volkswagen, sunt vopsite tot în negru.

Linia de design pentru care au optat cei de la Volkswagen ne dă impresia încă de la bun început că avem de a face cu o mașină ceva mai sport și mai agresivă, aripile față și spate fiind spre exemplu mai largi în comparație cu cele ale modelelor ID.5 GTX standard. De asemenea, pragurile laterale ale conceptului Xcite sunt ceva mai late. Trebuie să remarcăm și jantele speciale cu dimensiuni de 22 de inci fabricate din aluminiu și vopsite în câmp electrostatic.

Conceptul Xcite este echipat cu un skateboard electric

Accentele de culoare portocalie se regăsesc și la nivelul habitaclului, atât la scaune, cât și la planșa de bord sau la volan. Habitaclul conține materiale ecologice, iar scaunele sunt îmbrăcate în Alcantara, în combinație cu piele vegana. Conceptul ID.5 GTX Xcite este dotat, de asemenea, cu un sistem audio cu zece amplificatoare și cu o putere de 2000 de wați. Să nu uităm, în portbagaj găsim totodată și un skateboard electric!

La capitolul tehnic, așa cum spuneam, conceptul Xcite are la bază modelul electric ID.5. Astfel, vorbim despre un propulsor electric de 299 de cai putere, alimentat de o baterie de 82 kWh. Autonomia automobilului este de 490 de kilometri, conform standardelor WLTP.

Sursa: Volkswagen 


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Volkswagen


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide