Volkswagen investește 180 miliarde de euro pentru electrificare

Autor: Bogdan Bârliga 14 mart. 2023 Știri auto

Grupul Volkswagen a anunțat că este pregătit să investească în următorii cinci ani 180 miliarde de euro pentru atingerea unor noi obiective din segmentul mașinilor electrice. Producţia de baterii şi operaţiunile din America de Nord sunt pe listă, în timp ce cheltuielile cu motoarele pe combustie vor scădea din 2025.

Pentru comparație România a avut în anul 2022 un PIB de 290 miliarde de euro și pentru că vorbim de o companie privată ne dăm seama la ce nivel financiar sunt planificate investițiile. Peste două treimi din bugetul pentru investiţii va fi alocat pentru electrificare şi digitalizare, în creştere faţă de un nivel de 56% în precedentul plan pe cinci ani, iar o sumă de 15 miliarde de euro va fi alocată pentru fabricile de baterii şi pentru materiile prime.

Sumele alocate pentru tehnologia motoarelor pe combustie vor atinge un nivel de vârf în 2025 şi apoi vor scădea, pentru ca până în 2030 jumătate din totalul maşinilor vândute pe plan global să fie exclusiv electrice, a informat grupul german. Perspectivele optimiste prezentate luna aceasta de VW privind rezultatele din 2023, conform cărora veniturile vor creşte cu 10% – 15% şi veniturile cu 14%, au dus la o creştere a acţiunilor, în pofida dificultăţilor din lanţurile de aprovizionare cu care se confruntă sectorul auto.

Vânzări în scădere pentru VW

În 2022, VW a înregistrat o performanţă financiară bună, deşi numărul vehiculelor vândute a scăzut cu 7%, la 8,3 milioane de unităţi. „Ne-am stabilit ţinte clare şi ambiţioase şi am luat anul trecut deciziile necesare pentru a accelera activitatea. Acest an va fi decisiv pentru îndeplinirea obiectivelor noastre strategice şi extinderea progreselor în cadrul grupului”, a afirmat directorul general Oliver Blume. Luni, Thomas Schmall, membru în consiliul director de la Volkswagen, anunţat că necesarul de baterii pentru automobile electrice ale companiei sunt acoperite până în 2028, graţie celor trei uzine confirmate în Europa, cele de la Salzgitter (Germania), Northvolt (Suedia) şi Valencia (Spania).

Volkswagen a mai anunţat că va construi prima uzina sa de celule de baterii pe continentul nord american în Canada, astfel încât automobilele sale să aibă acces atât la subvenţiile canadiene cât şi la cele americane. Uzina pe care grupul german intenţionează să o inaugureze în 2027 la Saint-Thomas, în provincia Ontario, va fi prima de acest gen din America de Nord, o piaţă pe care Volkswagen o consideră una dintre priorităţile sale esenţiale.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: VW


Bogdan Bârliga
Bogdan Bârliga
Bogdan are peste 19 ani de experiență în mass-media (print / online). În trecut a lucrat pentru grupuri de presă precum Finmedia, Realitatea-Cațavencu, Ringier AG și altele. Pe lângă zona editorială a ocupat și funcția de Social Media Manager (administrare conturi multiple de Facebook, Instagram, ... citește mai mult

Comentarii
Inchide