Volkswagen Golf 8 (2019). Informaţii şi poze cu noul “tun” german (galerie foto)

Publicat: 04 08. 2017, 10:37

Tocmai scriseserăm acum vreo 3 zile că e cea mai bine vândută maşină din Europa în 2017 până azi. Aici aveţi clasamentul cu modele, mărci şi trend-uri (Dacia e pe 16 şi Sandero pe 17, merită să aruncaţi un ochi).

Acum, Auto Express vine cu cel mai transformat Golf în toată existenţa lui, adică de prin 1974. Este a 8-a generaţie şi transformările sunt vizibile cu ochiul liber – lucru dificil de la o generaţie la alta până azi.

Ba chiar am fi putut spune că se duce un pic spre Opel, dar nu mai zicem asta.

Englezii scriu din sursele lor că maşina ar trebui să se lanseze la Salonul Auto de la Frankfurt. Nu la cel din 2017, acum, într-o lună, ci la următorul, care – conform alternanţei cu Salonul de la Paris – e în 2019.

Până atunci avem nişte poze cu maşina şi detalii. Şeful de proiect Herbert Diess spune că, deşi VW o să scoată vreo 5 modele full electric până în 2025 – Golf rămâne piesa de rezistenţă a brand-ului german.

Pe dedesibt va fi un şasiu updatat al celui scalabil MQB, iar greutatea generală o să scadă cu 70 de kg. Înăuntru, aproape că nu vor mai exista butoane fizice. Totul va fi digitalizat, cu touchscreen şi comenzi vocale.

Chiar dacă majoritatea modelelor vor avea un circuit electric de 48 de volţi care va hrăni consumatorii, aproape toate modelel din gamă vor fi cu motoare pe benzină şi motorină. Va exista şi GTE-ul (plug-in hybrid) în ofertă. Capacitatea cilindrică media e motoarelor va fi de 1.5 litri, iar R-ul (Golf hardcore, cum ne place să-i spunem) bate înspre 350 de cai în 2019. 

VW GOLF 8 (GALERIE FOTO)