Volkswagen e gata pentru maşinile 3.0 (galerie foto)
Am vorbit mult despre gama electrică ID pe care Volkswagen o pregăteşte la vedere. Nu mai e nimic în taină. Este un brand electric special creat pentru un viitor în care o să ne tragă curentul la orice colţ de stradă. Până acum, VW ne arătase pe la saloane 3 modele – ID însuşi (un hatchback), Crozz (SUV) şi Buzz (microbuz). Sunt denumiri cu multe “zet”- uri, fără vreo legătură cu zoom – zoom – ul Mazda. Şi noul prototip pe care îl vor prezenta la Geneva se numeşte Vizzion. Probabil că la un moment dat va veni cineva cu o explicaţie pentru aceste grupuri de litere identice. Poate e curentul care ne zumzăie din ce în ce mai tare pe la urechi.
Vizzion face un pas în plus în comparaţie cu suratele mai sus menţionate. Va fi un mijloc de transport autonom, mare cât o limuzină şi conceput pentru oameni cu diverse probleme (vârstă înaintată, anumite probleme locomotorii etc.). Vizzion îi va ridica de acasă, îi va lăsa oriunde au treabă şi va dialoga cu fiecare printr-un asistent vocal, în funcţie de necesităţile persoanei. Plin de intliegnţă artificială, asistentul vocal care o miniminte de robot va învăţa preferinţele fiecărui pasager şi le va da răspunsure prin realitatea augmentată pe display-uri special-concepute.
Volkswagen are şi un nume pentru acest concept, conform Autoblog. Se numeşte introducere completă în ecosistemul digital. Maşina o să fie dotată şi cu sisteme speciale de acces configurabile pentru nevoile oamenilor pe care îi transportă. Ele pot fi comandate şi prin aplicaţii digitale de pe smartphone-uri sau de pe tablete. Totodată, inteligenţa artificială de la bord îi poate ajuta pe pasageri cu informaţii despre orice, inclusiv rezervări în diverse locuri în care vor să ajungă.
Primul vehicul ID pe care îl va scoate Volkswagen va fi hatchback-ul, pe care s-ar putea să-l vedem făcând naveta cu oficiali UEFA şi jucători chiar prin România, în timpul Campionatului European de Fotbal din 2020. Nemţii au devenit anul trecut parteneri FIFA.
Volkswagen va expune Vizzion la Salonul Auto Internaţional de la Geneva şi e posibil să aducă şi celelalte trei maşini electrice lansate sub brandul electric ID.
Autor Alexandru Banu