Volkswagen are la dispoziție „unul sau doi ani” pentru a salva brandul, avertizează directorul financiar al companiei

Autor: Ionuț Vîlciu 06 sept. 2024 Știri auto
Volkswagen are la dispoziție „unul sau doi ani” pentru a salva brandul, avertizează directorul financiar al companiei

Directorul financiar al Volkswagen avertizează că producătorul german are la dispoziție maximum doi ani pentru a redresa lucrurile și să se salveze.

Producătorul auto german are probleme, iar directorul financiar al companiei precizat exact cât de gravă este situația. Arno Antlitz a avertizat că Volkswagen are la dispoziție doar „un an, poate doi” pentru a redresa brandul principal.

Potrivit Carscoops, directorul financiar al Grupului Volkswagen a făcut aceste comentarii în timpul unei întâlniri ce a avut la sediul companiei din Wolfsburg. La aceasta au participat și alte persoane importante din companie, inclusiv CEO-ul Oliver Blume. De asemenea, au fost prezenți sute de lucrători supărați și îngrijorați la auzul veștilor dezvăluite la începutul săptămânii de a închide două fabrici din Germania pentru a reduce costurile.

Volkswagen ar putea recurge la măsuri drastice pentru a stabiliza situația

Antlitz a spus că piața auto din Europa s-a restrâns de la declanșarea pandemiei și până în prezent și nu se va întoarce la normal în viitorul apropiat. Această scădere a cererii pieței, dar și adopția mai lentă decât se anticipa a mașinilor electrice, înseamnă că Volkswagen va vinde cu aproximativ 500.000 de mașini mai puține într-un an. Antlitz oferă maximum doi ani pentru a reduce producția și pentru a reduce costurile, măsuri necesare pentru a stabiliza situația financiară a Volkswagen.

La începutul acestei săptămâni, Volkswagen și-a informat comitetul de întreprindere despre planurile de a închide două fabrici. Ar fi prima dată când producătorul auto închide o fabrică în toată istoria sa. Într-una dintre cele două fabrici se fabrică mașini, iar cealaltă este una destinată producției de piese.

Acest lucru a stârnit nemulțumiri printre angajați, iar sindicatul IG Metall nu a exclus greva. În plus, compania se confruntă și cu amenințarea producătorilor chinezi, care încep să pătrundă pe piața europeană cu modele ce au prețuri competitive. De asemenea, Volkswagen pierde teren și pe piața din China, tot din cauza acestor producători chinezi.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:

Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide