Volkswagen aduce îmbunătățiri motorului 1.5 TSI
Volkswagen a prezentat o versiune îmbunătățită a motorului turbo pe benzină de 1,5 litri. Noul 1.5 TSI evo2 va fi disponibil pe T-Roc și T-Roc Cabrio. În scurt timp va fi introdus și pe restul modelelor din oferta Volkswagen.
Noua generație a motorului 1.5 TSI debutează pe modelele T-Roc și T-Roc Cabrio. Motorul 1.5 TSI evo2 vine, deocamdată, doar în variantă de 150 de cai-putere. Reprezentanții companiei au anunțat că sunt în lucru și versiuni cu diverse alte variante de putere. De asemenea, noul 1.5 TSI evo2 va putea fi integrat și pe sisteme plug-in hybrid cu puteri de până la 272 de cai-putere, conform spuselor oficialilor de la Volkswagen.
Printre modificările aduse noii generații a propulsorului putem nota dezvoltarea unui singur modul de control al emisiilor și îmbunătățirea sistemului de dezactivare a cilindrilor.
Ce aduce nou Volkswagen pe 1.5 TSI evo2?
Pentru eficientizarea pachetului motor, inginerii au mutat catalizatorul și filtrul de particule de benzină aproape de motor. În acest fel, a fost obținut un singur modul de control al emisiilor. Astfel, eficiența sistemului de control al emisiilor a fost îmbunătățită. Această schimbare permite utilizarea redusă a metalelor prețioase în producție și, în același timp, creează baza pentru aderarea la viitoarele norme de poluare, cum are fi Euro 7.
Sistemul activ de dezactivare al cilindrilor a fost și el actualizat. A fost îmbunătățit procesul de activare/dezactivare a celor doi cilindri atunci când nu este necesară puterea maximă. De asemenea, procesul de ardere în modul de funcționare cu doi cilindri a fost optimizat. Cu noua tehnologie ACT plus, al doilea și al treilea cilindru nu produc detonație atunci când motorul funcționează la sarcini și turații mici și medii.
1.5 TSI evo2 a primit o turbină cu geometrie variabilă, dar și alte componente de ultimă generație. Sistemul de injecție este acum capabil să opereze la presiuni de 350 de bari. Pe cămășile cilindrilor a fost aplicat un înveliș plasmatic, iar pistoanele au canale de răcire încorporate.
„Motorul 1.5 TSI este considerat unul dintre stâlpii gamei de motoare Volkswagen. E folosit pe o gamă variată de modele la nivel global, de la T-Cross și până la Passat Variant. De-a lungul anilor am îmbunătățit continuu acest propulsor. Versiunea evo2 oferă beneficii semnificative în dreptul consumului de carburant și în ceea ce privește răspunsul dinamic”, a declarat Thomas Ulbrich, membru în Consiliul de Administrație Volkswagen și responsabil pentru departamentul de Dezvoltare Tehnică.