Volkswagen a testat bateria care nu îmbătrânește. Cât de bine rezistă după aproape 500.000 KM
Volkswagen a testat recent un nou tip de baterii pentru mașinile electrice și a descoperit că, în ciuda utilizării extensive, aceasta aproape că nu se degradează.
Producătorul german a testat recent o nouă baterie de tip solid-state, dezvoltată de compania americană QuantumScape. În urma testelor efectuate de Volkswagen, rezultatele au arătat că bateria își păstrează 95% din capacitate chiar și după peste 480.000 de kilometri.
Compania QuantumScape, dezvoltatorul acestei noi baterii de tip solid-state a transmis că a depășit așteptările în urma testelor efectuate de producătorul german Volkswagen. Conform Carscoops, prototipul a fost supus la peste 1.000 de cicluri de încărcare și acest lucru abia s-a resimțit, deoarece celula a păstrat mai mult de 95% din capacitatea sa inițială. Compania a susținut că acesta este „echivalentul unui vehicul electric care conduce peste 300.000 de mile (482.000 de kilometri) fără nicio pierdere vizibilă pentru autonomie”.
Volkswagen a testat o nouă baterie ce aproape că nu se degradează
Inițial, QuantumScape avea ca obicetiv un nivel de retenție de 80% după ce bateria ar fi supusă la 800 de cicluri de încărcare. Astfel, rezultatele au depășit complet așteptările, iar noua baterie aproape că nu se degradează, în ciuda unei utilizări atât de accentuate.
Testele au fost realizate în laboratoarele PowerCo, deținute de Volkswagen, pe parcursul mai multor luni. Testele sunt încurajatoare, deoarece compania a remarcat că celula prototip are același număr de straturi și folosește același tip de celulă precum cea destinată producției, care este cunoscută sub numele de QSE-5.
QuantumScape a spus că lunile de teste efectuate de laboratoarele PowerCo ale Volkswagen „demonstrează potențialul de performanță al bateriilor cu litiu metal în stare solidă, care promit autonomii mai mari, timpi de încărcare mai scurți și siguranță maximă în comparație cu bateriile tradiționale cu litiu-ion, dar și cu alte baterii de ultimă generație aflate în prezent în curs de dezvoltare.”