Vinieta de Bucureşti: Gabriela Firea aduce noi precizări. Taximetriştii sunt şi ei luaţi în vizor!

Publicat: 02 09. 2019, 14:31

Primarul general a subliniat că a primit multe mesaje de la cetăţeni care se referă la cetăţenii care locuiesc în Bucureşti, dar care au maşinile înmatriculate în alte judeţe.

„Noi am anunţat că normal ar fi ca toate maşinile care tranzitează Bucureştiul – nu doar întâmplător, ci zilnic, să plătească taxe şi impozite în Capitală. Mi s-a semnalat faptul – şi sunt receptivă – că există şi situaţii aparte, prin care respectivii cetăţeni nu au posibilitatea să-şi înmatriculeze maşinile în Bucureşti şi, deci, să plătească taxe şi impozite în Capitală. Este vorba despre preluarea de leasinguri de la societăţi din alte judeţe, de asemenea este categoria celor care lucrează de câţiva ani în Bucureşti”, a explicat Firea, în cadrul unui video postat pe pagina sa de Facebook.

În aceste condiţii, primarul Capitalei a anunţat că a luat hotărârea să reformuleze articolul care se referă la autoturismele înmatriculate în alte judeţe, dar care circulă zilnic prin Bucureşti, „deci nu sporadic, şi să îmbunătăţim acel articol”.

„Mai ales că trebuie să ne referim la norma de poluare a unui autoturism şi nu neapărat la judeţul unde este înmatriculat deşi, subliniez, corect este ca taxele şi impozitele să fie încasate în Bucureşti şi nu in alte judeţe. Prin reformulare (…) se propune ca toate autoturismele cu grad mare de poluare, fie că sunt din Capitală, fie înmatriculate în alte judeţe, fie că tranzitează întâmplător Capitala sau sunt aici in trafic zi de zi să fie privite prin prisma normei de poluare. Şi anume: rămâne ideea ca in zona cea mai aglomerată, în centru să fie interzise autoturismele non Euro 1 şi 2, iar cele care intră în Capitală să aibă acelaşi regim”, a spus primarul.

Citeşte şi

În Baia Mare a început producerea unui nou model de camion – GALERIE FOTO

Uită ce ştiai despre sensul giratoriu: la Otopeni avem reguli noi

Imagini şi detalii despre noul Volkswagen Golf 8

Accident evitat la limită. Reflexele foarte bune l-au salvat pe şofer de la un dezastru – VIDEO

 

„Practic, vom interzice în zona centrală aceste autoturisme şi vor plăti vignietă pentru tot restul teritoriului municipiului Bucureşti, altul decât zona centrală”, a completat Firea.

Ea a vorbit şi despre problema taximetriştilor, în condiţiile în care unele dintre taximetrele din Bucureşti sunt poluante.

„Una e să faci un drum, două, în Capitală, cu o maşină poluantă, şi alta e să faci zeci de curse. Am început dialogul cu firmele care deţin taximetre şi cu taximetrişti independenţi, vrem sa discutăm cu ei şi împreună să găsim o soluţie ca şi taxiurile să se înscrie în această luptă cu poluarea şi aglomeraţia”, a continuat Firea.