Viitorul Lamborghini Urus Plug-In Hybrid va debuta până la finalul acestui an
Despre o versiune plug-in hybrid a SUV-ului Lamborghini Urus se vorbește deja de ani buni, de-a lungul vremii apărând tot felul de speculații pe această temă în presa de specialitate. Cei ce așteaptă însă o astfel de motorizare pentru Urus ar urma să aibă motive de bucurie în acest an, pregătirile celor de la Lamborghini în această direcție intrând pe ultima sută de metri.
Potrivit Carscoops, 2023 este anul cel mare pentru Urus, SUV-ul urmând să primească în cele din urmă acea versiune plug-in hybrid despre care se vorbește încă de acum șapte ani. Astfel, prezentarea ei urmează să fie făcută până la sfârșitul acestui an, în timp ce lansarea efectivă pe piață este programată pentru anul 2024.
Foarte multe informații despre această nouă versiune plug-in hybrid pe care o pregătesc cei de la Lamborghini pentru modelul Urus nu sunt cunoscute încă, însă știm că noul model va fi prezentat cu câteva modificări minore la nivelul înfățișării exterioare. Prototipurile versiunii PHEV au putut fi surprinse în teste, însă camuflajul folosit de producătorul italian nu permite vizualizarea prea multor detalii. Totuși, se pot observa câteva modificări în zona farurilor și stopurilor.
Urus PHEV va prelua motorizarea lui Porsche Cayenne Turbo S E-Hybrid
De asemenea, mai este știut faptul că sistemul de propulsie al noii versiuni PHEV va dezvolta în jur de 800 de cai putere, ceea ce nu este deloc puțin. Deși nu există informații oficiale în acest sens, zvonurile susțin că Urus PHEV va prelua motorizarea lui Porsche Cayenne Turbo S E-Hybrid. Mai exact, vorbim despre un motor V8 cu capacitate de 4.0 litri, twin-turbo, alături de care se va regăsi o unitate electrică.
Data exactă a prezentării noii versiuni nu este cunoscută încă, însă este de așteptat ca noul Urus să fie dezvăluit spre sfârșitul acestui an. Pentru moment, prototipurile Urus PHEV au putut fi surprinse de mai multe ori în timpul testelor.