Viitorul BMW i7 a intrat în faza finală de dezvoltare (cu video)
Viitorul BMW i7 a intrat în faza finală a procesului de dezvoltare. Cel puțin așa reiese din cel mai nou teaser video publicat de bavarezi. Sedanul electric de lux își va face debutul comercial în cursul anului 2022.
Prezentat de producătorul german drept „singurul sedan de lux complet electric din lume”, i7 este versiunea pe baterii a limuzinei Seria 7. Modelul a fost supus în ultimele luni unui amplu program de testare. Sedanul cu zero emisii de la BMW a fost testat în condiții extreme de drum și de vreme pe toate meridianele globului.
BMW i7: baterie de 120 kWh și autonomie de 700 km
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
Cea mai nouă sesiune de teste a avut loc pe drumuri de munte, în condiții de temperaturi ridicate, praf și diferențe mari de altitudine. Cei de la BMW au declarat că testele au vizat în principal componentele sistemului de propulsie electric al mașinii. Traseele pe care a fost testat viitorul i7 au însumat zeci de mii de kilometri.
inginerii de la BMW au urmărit comportamentul motorului electric, a bateriei de mare capacitate și tehnologiei de încărcare. De asemenea, au fost monitorizate transmisia și sistemul de tracțiune integrală.
În același timp, germanii au acordat o atenție sporită și performanțelor oferite de instalația de aer condiționat, precum și rezistenței la temperaturi mari a materialelor folosite la interior.
Constructorul din Munchen rămâne tăcut în privința specificațiilor tehnice. Rapoartele anterioare sugerează, însă, că noul BMW i7 va primi un acumulator de 120 kWh, care va oferi o autonomie de până la 700 km cu o singură încărcare.
În același timp, se pare că vor exista mai multe versiuni, inclusiv una de performanță. Aceasta din urmă ar putea primi un sistem de propulsie cu trei motoare electrice care vor genera o putere de 750 CP.
Mai multe despre BW i7 vom afla anul viitor, înainte de lansarea oficială.
Sursa: Carscoops