Viitoarele mașini electrice Ford vor putea fi încărcate la stațiile Tesla
Viitoarea generație de modele electrice a americanilor de la Ford va fi echipată cu prize de încărcare compatibile cu încărcătoarele Tesla de peste Ocean. Anunțul a fost făcut la sfârșitul acestei săptămâni chiar de către Jim Farley, șeful Ovalului Albastru, prin intermediul unei postări de pe o rețea de socializare.
Jim Farley a anunțat pe Twitter că viitoarele modele cu zero emisii construite de Ford vor fi echipate cu prize de încărcare compatibile cu încărcătoarele Tesla pentru piețele din Statele Unite și Canada. În aceste condiții, încărcarea se va dovedi a fi mult mai facilă pentru clienții Ford de peste Ocean, aceștia urmând să nu mai aibă nevoie de un adaptor atunci când vor să se folosească de stațiile de încărcare ale celor de la Tesla.
În plus, șeful Ford a mai ținut să menționeze cu această ocazie că viitoarele mașini construite vor putea fi încărcate în continuare și de la stațiile de încărcare Ford. Cel mai probabil, potrivit InsideEVs, modelele viitoare din gama electrică a Ovalului Albastru vor dispune de două prize de încărcare, pentru stații de încărcare diferite.
Stațiile Tesla vor putea fi utilizate și cu un adaptor
Schimbarea în această privință se va produce abia în anul 2025, atunci când cei de la Ford vor implementa noua priză de încărcare compatibilă cu standardul NACS (North American Charging Standard), standard folosit și de încărcătoarele celor de la Tesla. Rămâne de văzut însă ce decizie vor lua cei de la Ford și pentru clienții europeni, această facilitate urmând să fie disponibilă pentru început doar pentru clienții de peste Ocean.
Până atunci însă, Jim Farley a mai precizat cu această ocazie că începând din prima jumătate a anului viitor, clienții mai multor modele Ford vor putea folosi încărcătoarele Tesla cu ajutorul unui adaptor. Mai exact, este vorba despre modelele Ford F-150 Lightning, Ford Mustang Mach-E și Ford E-Transit.