Dodge Charger și Challenger sunt două dintre cele mai îndrăgite modele muscle-car în Statele Unite ale Americii. Cele două mașini iconice pentru producătorul de peste Ocean au câștigat mulți clienții datorită designului agresiv, prețurilor și motoarelor puternice HEMI V8.
Mașinile electrice vor lua treptat locul celor cu motoare termice, iar marca americană nu se abate de la acest trend. Astfel, după îndelungi speculații, reprezentanții companiei din Michigan au confirmat că următoarele generații ale celor două modele vor fi complet electrice.
Tranziția către electrificare nu va viza doar versiunile de top echipate cu celebrul motor „Hellcat”, așa cum se credea inițial. Într-un e-mail oficial trimis către site-ul Motor1.com, un reprezentant Dodge a afirmat că toate variantele Charger și Challenger vor primi sisteme de propulsie 100% electrice.
Viitoarele modele Dodge cu emisii zero vor fi construite pe o versiune îmbunătățită a arhitecturii LX. De altfel, actualele modele folosesc variante modificate ale acestei platforme, care a fost introdusă încă din anul 2005.
Aceasta se numește LD în cazul lui Charger și LA în cazul lui Challenger. Cele două versiuni găzduiesc motoare V6 și V8 și transmisia automată cu opt trepte a companiei. În același timp, Dodge lucrează la un muscle-car electric. Anunțat anul trecut, acesta își va face debutul sub formă de concept în următoarele săptămâni. Modelul de serie ar trebui să fie lansat în 2024.
Nu demult, CEO-ul Tim Kuniskis lăsa să se înțeleagă că sosirea acestui model nu va însemna renunțarea imediată la mașinile cu ardere internă. În plus, Kuniskis mai spunea că noua platformă dedicată vehiculelor electrice ar putea fi folosită în paralel cu cea de acum o scurtă perioadă de timp.
Dodge lucrează în prezent și la o versiune mai puternică a propulsorului V8 de pe Charger și Challenger. În noua configurație, unitatea ar urma să livreze 900 CP. Americanii spun că, astfel, le va oferi fanilor mărcii un automobil special care va marca așa cum se cuvine sfârșitul unei ere.