VIDEO Undeva în California, unde frânele nu merg!
Asta se întâmplă când ai prea multă încredere în maşinile care se conduc singure. Şi în Google. Americanii le tot încearcă prin teste şi le tot lovesc. A cui a fost vina, nu contează. Elementul „încrederea oamenilor în maşini autonome”, scade. Google este pînă acum cel mai hotărât brand în direcţia asta şi vrea să deschidă piaţa cât de repede se poate.
Vineri însă, i-a mers prost. Într-un test prin California (Mountain View), un Lexus RX 450h (SUV hibrid) a fost lovit tare de un van care a intrat în intersecţie pe roşu. Ok, a fost vina celuilalt, însă lipsa de reacţie a maşinii a ajuns subiect pe net. Frânele nu s-au mişcat un mililmetru, chiar dacă maşina e plină de senzori, camere şi informaţii din GPS.
Google a spus că „se întâmplă mii de accidente ca ăsta în toată America, în fiecare zi. Oamenii greşesc în 94% din ele. Pentru asta vrem să avem tehnologii cât mais sigure”.
Probabil că oricare dintre noi ar fi putut să dea comunicatul ăsta. Adică despre nimic! Mai rău pentru Google e că a picat accidentul ăsta fix în săptămîna în care DOT (Departamentul de Transport SUA) a aprobat 15 noi reguli de siguranţă pentru maşinile care se conduc singure.
VIDEO