Un agent de poliție a fost filmat în timp ce îndrepta pistolul spre un șofer de camion, pe care l-a oprit pe o autostradă din România.
Evenimentul s-a petrecut duminică, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, la intrarea pe Autostrada A1 Deva – Nădlac.
Concret, în filmulețul surprins de camera video aflată pe bordul unei mașini se poate observa cum un camion este oprit pe marginea drumului. Polițistul îl verifică pe șofer și îndreaptă pistolul spre el.
Din primele informații se pare că șoferul, de origine turc, ar fi devenit la un moment dat agresiv și de aceea polițistul a fost nevoit să scoată pistolul. Inițial, conducătorul auto nu a dorit să oprească la semnalele agentului de poliție.
VIDEO
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a anunțat că au fost demarate cercetări în acest caz, scrie Adevarul.ro.
De asemenea, surse din rândul anchetatorilor au precizat că agentul de poliție a fost identificat și urmează să fie audiat.
„Evenimentul a avut loc la data de 26 decembrie, în vecinătatea bretelei de urcare de pe DN 7 pe autostrada A1 Deva – Nădlac. În aceste momente, Biroul de poliţie Autostrada A1 Deva – Nădlac efectuează verificări, pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a petrecut evenimentul, în vederea luării măsurilor care se impun”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.