VIDEO: Tracţiune 4×4 şi anvelope de vară VS 4×2 şi anvelope de iarnă
În fiecare iarnă, proprietarii de maşini cu tracţiune 4×4 ar putea fi tentaţi să renunţe la montarea de anvelope de iarnă pe maşinile lor, sub impresia că e mai bună combinaţia de tracţiune integrală şi anvelope de vară decât combinaţia de tracţiune pe o singură punte şi anvelope de iarnă.
Cele două clipuri video de mai jos ne arată, însă, că cea mai bună alegere este întotdeauna montarea de anvelope de iarnă dacă drumurile sunt acoperite cu zăpadă, indiferent de sistemul de tracţiune instalat pe maşină.
În primul clip, jurnaliştii de la Autocar pun la încercare o Skoda Yeti cu tracţiune integrală şi cauciucuri de vară, precum şi o Skoda Yeti cu tracţiune pe faţă şi anvelope de iarnă. Cu excepţia accelerării de pe loc, care a fost câştigată de varianta cu tracţiune integrală, celelalte două probe – frânare şi aderenţă laterală – au fost câştigate de varianta cu tracţiune pe faţă şi anvelope de iarnă.
Al doilea clip video ne arată că şi o maşină cu tracţiune pe spate şi anvelope de iarnă are parte de aderenţă mult mai mare la urcarea unei rampe acoperite cu zăpadă şi gheaţă, în comparaţie cu alte maşini cu tracţiune integrală şi anvelope de vară.
Aşadar, chiar dacă accelerările unei maşini cu tracţiune integrală şi cauciucuri de vară ar putea fi mai rapide decât ale uneia cu tracţiune pe o singură punte şi cauciucuri de iarnă, nivelul de siguranţă oferit de anvelopele de iarnă e mult mai mare faţă de cele de vară atunci când vine vorba despre aderenţa şi frânarea pe un drum acoperit cu zăpadă.
Video: