Liderul WTA Simona Halep a sosit luni în ţară, pe aeroportul „Henri Coandă”, aducând replica trofeului câştigat la turneul de tenis de la Roland Garros, primul turneu de Mare Şlem pe care l-a câştigat românca în cariera sa.
Planul pentru zilele următoare: „Îmi voi lua câteva zile de vacanţă, voi sta acasă să mă văd cu prietenii, să stau cu familia. Nu voi face nimic special. O să merg acasă, o să mă văd cu prietenii şi o să stau acasă cu familia. Nu ştiu cu ce o să mă aştepte, dar cu orice ar fi este foarte bine”.
Mesajul pentru tinerii sportivi ai României: „Singurul lucru pe care aş putea să îl spun e că nu trebuie să renunţi. Am pierdut trei finale, dar nu am cedat şi am crezăt cu disperare că se poate într-o zi. Gândul meu pentru toţi este să lupte”.
După ce a plecat de la aeroport, maşina în care se afla a fost trasă pe dreapta de un poliţist. A fost o surpriză din partea Poliţiei Române.
Un poliţist i-a transmis motivul pentru care a tras-o pe dreapta: ”Ai depăşit limita de viteză la serviciu. Avem aici dovada. Puncte nu-ţi mai dăm, pentru că ai luat destule la Paris. Îţi urăm cât mai mult succes”, i-a transmis poliţistul, spre amuzamentul Simonei Halep, scrie telekomsport.ro.
Ulterior, a primit un buchet de flori din partea Loredanei Dinu, campioană olimpică la scrimă.
Vezi video pe telekomsport.ro