Range Rover Evoque cabrio a fost prezentat sub formă de concept în 2012, iar de atunci şi până acum au tot apărut imagini spion cu modele de test camuflate. De fapt, un astfel de exemplar apare şi în videoclipul de mai jos, unde SUV-ul compact decapotabil explorează tunelurile ce vor face parte din noua linie de metrou Crossrail din Londra.
Noi ne-am gândit bine de tot şi am ajuns la concluzia că Land Rover va lansa în curând versiunea de serie Range Rover Evoque cabrio, cel mai probabil la Salonul Auto Frankfurt 2015 din toamnă, cu facelift cu tot (de altfel, scrie mare la sfârşitul videoclipului că va ajunge la dealeri în 2016).
Sigur, nu ar fi pentru prima dată când un producător auto ar face un SUV/crossover decapotabil (Nissan Murano CrossCabriolet îţi spune ceva?). De fapt, primele versiuni de Willys şi Land Rover au fost, în esenţă, decapotabile. Diferenţa este că acum piaţa vrea cu totul altceva şi e foarte uşor să o dai în bară.
VIDEO: