VIDEO. Primul giratoriu suspendat din România a fost deschis traficului

Autor: Marius Vișan 27 mai 2016 Știri auto
VIDEO. Primul giratoriu suspendat din România a fost deschis traficului

 


Pasajul suprateran aflat la intersecţia DN1B cu DJ 102 (Ploieşti-Păuleşti), o lucrare care a costat autorităţile aproximativ 79 milioane lei, se va deschide sâmbătă la ora 11.45, potrivit Digi24.ro.

Astfel, pasajul de deschide circulaţiei după ce au fost finalizate operaţiunile de înlăturare a semafoarelor, montarea parapeţilor de tip New Jersey, finalizarea rigolelor şi a accesului pietonal.

De menţionat mai este faptul că traficul în zonă se va desfăşura respectând marcajele orizontale şi semnele verticale de circulaţie amplasate conform proiectului tehnic avizat.

Luând în considerare complexitatea operaţiunilor de dezafectare a semaforizării existente şi închiderea acceselor rutiere actuale situate sub pasaj, şoferii care vor trece pe acolo sunt rugaţi să urmeze şi să respecte indicaţiile Poliţiei Rutiere şi semnalizarea temporară.

Pasajul va avea aproximativ un km, o rază exterioară de 51 de metri şi o lăţime de 11 metri. Înălţimea este de 7 metri. 

Construcţia pasajului s-a făcut cu ajutorul fondurilor europene şi a costat aproximativ 79 de milioane de lei, suma la care Consiliului Judeţean Prahova a contribuit cu 3 milioane de lei.



Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide