Un video postat de pompierii din Florida, SUA, arată o Tesla Model X care arde ca o torță deși este complet scufundată sub apă.
Să lansezi la apă o ambarcațiune se poate dovedi, uneori, o operațiune foarte costisitoare. Asta a descoperit pe propria piele un cuplu din Floria, Statele Unite ale Americii.
Cei doi au încercat să lanseze la apă un jet ski, dar lucrurile au luat o turnură incendiară.
În momentul în care au încercat să poziționeze remorca pentru a lansa la apă ambarcațiunea, mașina celor doi, o Tesla Model X, a pierdut aderența.
Vehiculul electric a alunecat pe rampă și a ajuns în apă. Imediat, au apărut numeroase mesaje de eroare în bord, iar femeia, care se afla la volan, a rămas blocată în interiorul mașinii.
Pentru a ieși a avut nevoie de ajutorul partenerului, care se afla pe jet ski. La scurt timp, mașina a luat foc și a ars în totalitate, deși era complet scufundată.
Pompierii din Florida, ajunși la locul incidentului, au privit neputincioși cum flăcările ieșeau de sub apă și mistuiau vehiculul.
„Vehiculul a pierdut tracțiunea și a alunecat. Se pare că apa sărată a reacționat apoi cu componentele electronice, provocând un scurtcircuit. Incendiul declanșat a ars pentru o perioadă prelungită de timp. Focul a fost lăsat să ardă sub apă până s-a stins singur”, au explicat pompierii, citați de carscoops.com.
Și chiar și după ce focul s-a stins și mașina electrică a fost scoasă din apă, pericolul nu a trecut.
Pompierii au explicat că aceasta a fost încărcată pe un transportator special și a fost urmată de o mașină de pompieri până la un loc special de depozitare, izolat. Aici, mașina va fi ținută câteva zile, pentru că pericolul de reaprindere a bateriilor este foarte ridicat.