VIDEO | O ambulanță care se deplasa la un accident rutier a fost la rândul său implicată într-un accident grav
O ambulanță care se deplasa la un accident rutier în județul Dâmbovița a fost la rândul său implicată într-un accident grav. Două persoane au fost rănite, iar una a decedat în cele două accidente.
Primul accident s-a produs în comuna Conțești din județul Dâmbovița, în jurul orei 7:30. Potrivit primelor informații, șoferul unui TIR nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de mașina din fața sa. Într-un moment de neatenție, aceasta a frânat și, pentru a evita impactul, șoferul TIR-ului a tras de volan, ieșind pe contrasens și intrând în gardul unei case. În drumul său, TIR-ul a acroșat mai multe mașini și a lovit un pieton în vârstă de 89 de ani care a decedat pe loc.
„În această dimineață, în jurul orei 07:30, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, ce a avut loc pe raza localității Crângași (comuna Conțești), în care a fost implicat un autoturism și un autocamion”, se arată într-un comunicat al ISU Dâmbovița.
La locul evenimentului s-au deplasat pompierii de la Garda Răcari (cu o autospecială de intervenție și un echipaj de ambulanță SMURD) și cei de la Detașamentul Titu (cu o autospecială de descarcerare), unde au acționat pentru asigurarea zonei. Șoferul TIR-ului a avut și el nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.
O ambulanță a fost implicată într-un accident grav. Trebuia să ajungă la un accident rutier din apropiere
O altă ambulanță care se îndrepta spre locul accidentului a fost, la rândul său, implicată într-un accident grav, în localitatea învecinată Ulmi. Al doilea accident a fost provocat de șoferul unei mașini care nu a mai avut răbdare să aștepte în coloana formată ca urmare a primului accident.
„În aceasta dimineața, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul ca pe raza localității Ulmi s-a produs un accident rutier. Echipa de cercetare s-a deplasat la fata locului, iar din primele verificări a stabilit că pe drumul național 71, s-a produs o coliziune intre 2 autovehicule (un autoturism și o ambulanta), conduse de doi bărbați, în vârstă de 35 și 38 de ani”, a anunțat Poliția Rutieră Dâmbovița.
Evenimentul rutier a fost soldat cu rănirea a doua persoane din autoturism, respectiv bărbatul de 35 de ani și un pasager în vârstă de 26 de ani, cei doi fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 din Codul Penal, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.
Nu este prima oară când o ambulanță a fost implicată într-un accident rutier. Prin natura meseriei lor, șoferii de ambulanțe sunt predispuși la accidente rutiere într-o măsură mai mare decât alți șoferi profesioniști.