VIDEO: Liniuţe cu noul SRT Viper

Publicat: 29 04. 2013, 12:00

Noul SRT Viper a ieşit la atac în anul 2012. Atunci, vechea zicală americană „there is no replacement for displacement” a fost pe buzele tuturor pasionaţilor de maşini, fiindcă noul Viper are un V10 cu o capacitate cilindrică de 8,4 litri, ce dezvoltă 640 CP şi un cuplu de 814 Nm.

Pentru a nu lăsa doar datele tehnice să vorbească, cei de la SRT le-au împrumutat un Viper celor de la Drag Times, care şi-au făcut puţin de cap pe un circuit de liniuţe.

Astfel, pe un traseu de un sfert de milă (aproximativ 402 metri), vipera americană a reuşit un timp de 11,1 secunde şi o viteză maximă de 205 km/h. Mai mult, sprintul de la zero până la 60 de mile pe oră (96,5 km/h) a fost făcut în 3,1 secunde. Toate aceste rezultate au fost obţinute cu ajutorul sistemului launch control, dar şi cu un set de anvelope Mickey Thompson proiectate special pentru astfel de curse.

Nu e rău, dacă ne gândim că un McLaren MP4-12C face suta tot în 3,1 secunde, însă costă aproximativ 200.000 de euro, dublu faţă de un SRT Viper.

Video: