Asociația Pro Infrastructură a publicat o filmare din dronă cu lucrările executate pe singura autostradă care este finanțată prin PNRR.
„Un munte de muncă și un sfert de miliard în plus pe AutostradaTransilvania. Vineri am filmat din dronă cei 30 de km dintre Nădășelu și Zimbor”, scrie pe Facebook Asociația Pro Infrastructură.
Tronsonul de 42 de kilometri de la Nădășelu până la Poarta Sălajului a ajuns la un stadiu fizic în jur de 20% și este singurul proiect finanțat prin PNRR aflat momentan în execuție.
Este contractat complet cu același constructor, UMB, care este foarte bine mobilizat, cu aproximativ 1000 de muncitori, având un avans bun la structuri (cu elevații ridicate la multe dintre ele), săpături, ziduri de sprijin, drenuri și taluzări. Fabrica de grinzi de la Zimbor se pregătește de producție.
„Complexitatea proiectului este evidentă din imagini și din cifre: 8,7 km de poduri și viaducte (peste 20% din distanță), 12 milioane metri cubi de săpătură, 140 km de piloți forați pentru cele 33 de structuri și (vom vedea câte) ziduri de sprijin. Dar și un nod rutier la Zimbor și o descărcare temporară la Poarta Sălajului, plus două spații de servicii cu 30 de puncte de încărcare pentru vehicule electrice”, spune Asociația.
„Toate croșetate prin dealurile transilvănene instabile. Că veni vorba, în două locuri cu alunecări masive de teren trebuie modificată soluția tehnică, antreprenorul general estimând costuri suplimentare de 250 milioane lei. În zona Nădășelu (minutul 1:45 din filmare) se propune un viaduct în aval față de un simplu debleu licitat și contractat, iar în apropiere de Topa Mică (minutul 9:00) un tunel cut&cover, în planurile inițiale fiind desenat tot un debleu”, mai spun reprezentanții Asociației.
„Colac peste pupăză, statul… stă, după cum ne-a obișnuit. Avem păduri care trebuie și tăiate după ce au fost scoase din circuitul forestier acum 3 luni, situația castrului roman de la Zimbor este tot neclară, iar CNAIR evident că nu a binevoit să decidă asupra celor două soluții necesare descrise în paragraful anterior”, notează API.
„Concluzia? Final de 2023 pentru deschiderea traficului pe Nădășelu-Zimbor, în cel mai optimist scenariu, DACĂ autoritățile își asumă responsabilitatea și rezolvă imediat blocajele birocratice și contractuale amintite și DACĂ dealurile buclucașe decid să stea locului, iar constructorul reușește să mențină, sau chiar să crească, mobilizarea excelentă de până acum”, adaugă Asociația Pro Infrastructură.