Doi tineri dintr-o localitate din județul Vrancea au dansat pe manele pe mașina Poliției. Aceștia s-au lăudat pe o rețea de socializare și au fost identificați de oamenii legii.
Întâmplarea a avut loc în seara de luni, 8 decembrie, în localitatea Tâmboiești. Doi adolescenți de 15, respectiv 16 ani, s-au filmat în timp ce dansau pe portbagajul autospecialei. Clipul video a ajuns pe TikTok.
Polițiștii au văzut imaginile video și i-au identificat rapid pe cei doi, care au fost duși la audieri.
VIDEO
„Deși polițiștii nu se aflau în apropiere în acel moment, iar tinerii probabil au crezut că gestul lor nu va avea repercusiuni, la scurt timp după vizionarea imaginilor video înregistrate și postate, cei doi au fost identificați.
Aceștia au fost conduși la sediul subunității de poliție, urmând ca fapta lor să facă obiectul cercetărilor în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere”, a transmis IPJ Vrancea, potrivit jurnaluldevrancea.ro.
Polițistul Marian Godină a publicat o postare pe contul său de Facebook în legătură cu acest „incident”. Peste 4.000 de oameni au reacționat, mulți dintre ei declarându-se amuzați de această întâmplare.
Postarea a adunat și peste 300 de comentarii și 108 distribuiri. „Își cer scuze la domnii polițiști?”, „Aroganțe ieftine plătite scump”, „Doi daci liberi și-au luat țara înapoi”, au fost câteva dintre comentariile internauților la postarea lui Godină.