Deputatul PSD Cătălin Marian Rădulescu intenţionează să iniţieze un proiect legislativ pentru desfiinţarea radarelor formate din echipaje de poliţie, susţinând că românii „s-au săturat de aceşti pândari, care în loc să aibă rol de prevenţie, stau ascunşi ca nişte şobolani să dea amenzi”, informează Mediafax.ro.
Citeşte şi România ocupă locul doi în Clasamentul Morţii, dar nu ne lăsăm
„Voi iniţia imediat după Paşte, o iniţiativă legislativă de desfiinţare a radarelor formate din echipaje de Poliţie. M-am săturat şi cred că toţi românii s-au saturat de aceşti pândari, care în loc să aibă rol de prevenţie ca în orice stat civilizat şi european, stau ascunşi ca nişte şobolani, ca să dea amenzi şi să penalizeze românii, având salarii din banii noştrii ai românilor. Iar în fiecare săptămană auzim ştiri cum sunt reţinuţi , anchetaţi pentru mită, şpăgi şi abuzuri”, a scris deputatul PSD Cătălin Rădulescu pe Facebook.
Parlamentarul social-democrat susţine că în afară de a se purta „abuziv” cu fiecare conducător auto, „dur”, „neelegant”, nesociabil şi a avea singura menire de a da amenzi şi a lua puncte, poliţiştii de la radarele rutiere nu mai au nici un rol.
„Vom face aşa cum e în alte ţări europene – radare fixe după ce conducătorii auto sunt preveniţi prin tabele electronice care anunţă existenţa radarului. Voi avea nevoie de susţinerea tuturor conducătorilor auto. Aşa că le doresc Paşte fericit miliţienilor pândari, că vor avea un ultim paşte ca pândari de radar. E timpul să mai eliminăm un abuz. Nişte şpăgari şi unii care trăiesc pe banii noştri, ai românilor”, a conchis Cătălin Marian Rădulescu.
Deputatul PSD deţinea aproximativ 40 de sancţiuni primite de la Poliţia Rutieră
Surse din cadrul parchetelor au declarat pentru MEDIAFAX că parlamentarul figurează cu aproximativ 40 de sancţiuni primite după ce a încălcat reguli de circulaţie în timp ce se afla la volan.
Potrivit surselor citate, în trei situaţii diferite, Cătălin Rădulescu s-a ales cu permisul suspendat pe motiv că a fost surprins în timp ce conducea autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, aceleaşi surse au declarat că deputatul PSD a fost prins de trei ori „conducând cu permisul necorespunzător” iar în 15 situaţii a primit sancţiuni pentru depăşirea vitezei legale, într-unul dintre cazuri alegându-se cu permisul suspendat.
Deputatul Cătălin Rădulescu are probleme şi din punct de vedere al armelor pe care le deţine. După ce a fost trimis în judecată de procurorii DNA, i-a fost suspendat acest drept. Parlamentarul a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, în 2014, sub control judiciar, fiind acuzat de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funţia şi dare de mită. Instanţa supremă l-a condamnat, în urmă cu aproape o lună, la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, decizia nefiind definitivă.