VIDEO: Cea mai scumpă motocicletă din lume?

Publicat: 30 07. 2013, 10:00

Lumea tot vorbeşte despre cele mai scumpe maşini din lume, dar uită să aducă în discuţie cele mai scumpe motociclete din lume. Probabil pentru că nu interesează pe nimeni… Dar iată că acum a venit şi vremea motocicletelor scumpe.

Creaţia din clipul video de mai jos este rezultatul muncii lui Tarhan Telli, un turc pasionat de motociclete. El a făcut un chopper cu motor V-Twin de 1.801 cmc ce produce 125 CP, cuplat la o cutie de viteze cu şase trepte. Dar nu asta e important.

Important e că Telli a vrut să folosească materiale de top, fără ca motocicleta lui să pară scumpă. De exemplu, cadrul este din aur, dar aurul e mascat de decoraţiunile care dau impresia că motocicleta este, de fapt, una veche şi vai de capul ei.

De fapt, e vai de capul celui care ar vrea să cumpere creaţia lui Tarhan Telli, fiindcă doar cadrul acela din aur are o valoare estimată la un milion de dolari americani.

Pentru a-şi asigura titlul de „cea mai scumpă motocicletă din lume”, Telli a apelat la Guinness Book of World Records pentru a oficializa toată treaba. Rămâne, însă, de văzut dacă turcul va primi acest titlu pentru creaţia sa.

Voi ce credeţi: operă de artă sau nu prea?

Video: