Un accident grav s-a produs în această dimineaţă pe autostrada A1 Traian Vuia – Timişoara, în apropiere de nodul rutier de la Balint.
Potrivit Poliţiei Timiş, un şofer în vârstă de 43 de ani a intrat pe sens opus şi s-a ciocnit frontal cu un autoturism în care erau trei adulţi şi doi copii.
Doi dintre adulţi au murit pe loc şi au rămas încarceraţi. Un copil de 5 ani a fost transportat la spital, dar a murit. Un alt copil aflat în maşina lovită se află internat la secţia de Terapie Intensivă a spitalului din Timişoara.
Şoferul vinovat a fugit de la locul accidentului. O a doua persoană s-ar fi aflat în maşina accestuia. Politistii l-au identificat pe proprietarul maşinii, un bărbat din comuna Tomeşti, sat Româneşti, care este şi principalul suspect.
La câteva ore, poliţiştii l-au prins pe şoferul vinovat, într-o haltă CFR.
Adrian Vasiliu a fost descoperit în halta CFR Susani din apropierea comunei Traian Vuia de unde voia să ia un tren.
„În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spun poliţiştii.