Via Carpatia: Ce se știe acum despre viitoarea autostradă paneuropeană
Statele Unite au anunțat recent disponibilitatea de a finanța construcția unei autostrăzi care să lege porturile Constanța și Gdansk. Iată ce se știe în acest moment despre viitoarea autostradă Via Carpatia.
Ministrul Transporturilor Lucian Bode a salutat inițiativa Statelor Unite de a sprijini construirea unei autostrăzi (Via Carpatia) ai a unei linii de cale ferată (Rail-2-Sea) între România și Polonia.
„Cele două proiecte importante Rail-2-Sea și Via Carpatia vor primi un sprijin important pentru dezvoltarea infrastructurii care să lege Constanța, de la Marea Neagră, cu Gdansk, de la Marea Baltică. Aceste proiecte de infrastructură vor fi un real beneficiu pentru economiile statelor partenere, dar și pentru economiile din regiune. Ambele proiecte, atât Rail-2-Sea cât și Via Carpatia, implică atragerea de fonduri private. În acest context, anunțul administrației americane nu poate decât să încurajeze fondurile de investiții să susțină aceste proiecte”, a spus Bode.
Ce este Via Carpatia și ce avantaje aduce țărilor din regiune
Cele două proiecte fac parte dintr-un miniplan Marshall pentru dezvoltarea economică a Europei Centrale și de Vest prin conectivitatea infrastructurii în trei domenii principale: transporturi, energie și digitalizare. Este vorba de Inițiativa celor Trei Mări, o platformă politică a statelor membre ale Uniunii Europene care include 12 țări de-a lungul unei axe nord-sud, de la Marea Baltică până la Marea Adriatică și Marea Neagră.
În cadrul acestei inițiative, două mari proiecte vizează România – unul de cale ferată, botezat Rail-2-Sea și unul rutier, sub numele de Via Carpatia. Ambele au utilitate dublă – civilă și militară – contribuind la dezvoltarea economică regională, dar putând fi folosite și pentru transportul rapid al trupelor pe flancul estic al NATO.
Via Carpatia are ca obiectiv principal crearea unui coridor de transport din partea de nord a Europei spre sud. Autostrada va traversa Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria și Grecia, ca o nouă conexiune de autostradă între nordul și sudul Europei, integrând sistemul de transport al statelor participante. Pe teritoriul României traseul va avea două direcții, una spre portul Constanța, pe ruta Episcopia Bihor – Oradea – Arad – Timișoara – Lugoj – Făget – Deva – Orăștie – Sibiu – Pitești – București – Constanța – Marea Neagră și alta spre frontiera româno-bulgară la podul peste Dunăre de la Calafat-Vidin, pe ruta Episcopia Bihor – Oradea – Arad – Timișoara – Lugoj – Caransebeș – Herculane – Orșova – Drobeta Turnu Severin – Vînju Mare – Calafat, cu ramificația proiectului Via Carpatia spre frontiera sudică a Uniunii Europene.
Anunțul privind cele două proiecte a fost făcut vineri, de ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, în timpul ceremoniei de semnare a Acordului interguvernamental dintre România şi Statele Unite, de la Departamentul Energiei.
sursa: Digi24.ro