Vezi cât s-a plătit pe un Ferrari care i-a aparţinut pilotului F1 Jenson Button
Despre Ferrari Enzo se ştie că e o maşină supersport foarte vânată de colecţionari, în primul rând datorită numărului redus de exemplare construite (doar 349 de modele de stradă, plus alte 50 versiuni speciale, în principal pentru circuite).
În al doilea rând, Enzo este un tribut adus fondatorului celei mai cunoscute mărci sportive din lume, deci maşina are o aură aproape mitică. Nu e de mirare că, în 2009, când Button a câştigat pentru Brawn GP titlul de campion în Formula 1, pilotul britanic şi-a făcut acest extravagant cadou din bonusul primit pe merit.
Button şi-a vândut maşina în 2011, dar tranzacţia a rămas necunoscută marelui public, din cauza rivalităţii dintre echipele Ferrari şi McLaren (pentru care aleargă actualmente Button). Aşa încât în actele maşinii apare tot Button ca proprietar, ceea ce a contribuit la creşterea valorii modelului.
Prin urmare, la licitaţia Spirit of Motoring de la Ascot Racecourse, din Marea Britanie, acest Ferrari Enzo a fost cumpărat cu o sumă impresionantă de 964.000 de lire sterline (circa 1,18 milioane de euro), cu 1,4% mai mult faţă de estimarea iniţială de circa 950.000 de lire sterline.
Oricum, ca investiţie, acest Ferrari Enzo se pare că a meritat fiecare cent, dacă ne raportăm la banii pe care i-a cheltuit Button pentru maşină acum câţiva ani: peste 510.000 euro. Mai trebuie remarcat că la această licitaţie au avut dreptul de a participa doar cei care au deţinut sau au încă în garaj un Ferrari F40 sau un F50. Ori ambele…